REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Anglia a zdrobit Tonga, Africa de Sud a învins Ţara Galilor, în meciuri-test

Anglia a zdrobit Tonga, Africa de Sud a învins Ţara Galilor, în meciuri-test

Replica API 8 noiembrie 2021 | 23:04 728

Naţionala de rugby a Angliei, lipsită de aportul căpitanului Owen Farrell, testat pozitiv la coronavirus, a zdrobit Tonga cu 69-3, sâmbătă seara, într-un meci-test care a avut loc pe Twickenham Stadium din Londra, conform agerpres.ro.

''Trandafirii", vicecampioni mondiali, au marcat nu mai puţin de 11 eseuri, dintre care 7 au fost transformate. Oaspeţii au punctat doar dintr-o lovitură de pedeapsă.

Pe Millenium Stadium din Cardiff, Ţara Galilor s-a înclinat cu 18-23 în faţa campioanei mondiale en-titre, Africa de Sud.

Galezii au fructificat 6 lovituri de pedeapsă, Springboks au reuşit un eseu şi au concretizat, la rândul lor, alte 6 lovituri de pedeapsă.

Într-o altă partidă, Franţa s-a impus, pe Stade de France, cu 29-20, în faţa Argentinei. ''Cocoşii galici" au reuşit două eseuri, ambele transformate, şi au mai marcat din cinci lovituri de pedeapsă. Sud-americanii au pus puncte din două eseuri, transformate, şi concretizarea a două lovituri de pedeapsă.

În alte meciuri-test de sâmbătă seara, Portugalia a învins cu 20-17 Canada, iar Fiji a trecut de Spania cu 43-13, la Madrid.

Aşa cum s-a anunţat, Noua Zeelandă a câştigat pe Stadio Olimpico, în faţa Italiei, cu 47-9, iar Irlanda a învins cu 60-5 Japonia.

România va juca un meci-test duminică, împotriva Uruguay, pe stadionul Payanini Center din Verona (Italia).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272