REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Anglia va avea şase echipe în Liga Campionilor în sezonul viitor

Anglia va avea şase echipe în Liga Campionilor în sezonul viitor

Robert NENCIU 10 mai 2025 | 00:00 603

Anglia, care avea deja garantate cinci participante în Liga Campionilor în sezonul 2025-2026, va trimite o a şasea echipă, deoarece finala Ligii Europa, dintre Manchester United şi Tottenham, a asigurat un loc suplimentar.

Anglia va avea sase echipe in Liga Campionilor in sezonul viitor

Anglia a reuşit să înregistreze o performanţă joi seara, când Manchester United şi Tottenham s-au calificat în finala Ligii Europa. Întrucât câştigătoarea C2 obţine automat un loc în Liga Campionilor UEFA în sezonul următor - şi niciunul dintre aceste două cluburi (locul 15 şi, respectiv, 16) nu avea garantat un loc în Liga Campionilor prin campionat - Premier League va avea nu mai puţin de şase reprezentante în Liga Campionilor în 2025-2026.

Aceasta este o veste foarte bună pentru fotbalul englez, care are garanţia de a trimite în fiecare an patru cluburi în cea mai importantă competiţie europeană.

Cum primele două ligi în clasamentul UEFA (Anglia şi Spania) obţin un loc suplimentar în Liga Campionilor, Premier League a obţinut al cincilea loc la 8 aprilie, când Arsenal a eliminat-o Real Madrid în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Prin urmare, această finală exclusiv engleză din Liga Europa oferă Premier League un al şaselea bilet, potrivit L'Equipe, scrie news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Europa League este C2 mai autorul articolului nu C3 cum scrii in articol,regula este urmatoarea, Champions League C1 Europa League C2 si Conference League C3.
2
0