REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ankara: Platformele de criptomonede, sub incidența reglementărilor privind combaterea spălării banilor

Ankara: Platformele de criptomonede, sub incidența reglementărilor privind combaterea spălării banilor

Replica API 4 mai 2021 | 00:00 854

Turcia a adăugat platformele de tranzacţionare a criptomonedelor pe lista firmelor care intră sub incidenţa reglementărilor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, se arată în legislaţia publicată sâmbătă în Gazeta Oficială a ţării, transmite Reuters potrivit stiripesurse.ro.

Decizia se aplică imediat şi acoperă "furnizorii de servicii de criptoactive" care sunt incluşi în actuala legislaţie.

Banca Centrală a Turciei (CBRT) a interzis în 16 aprilie folosirea criptomonedelor şi criptoactivelor pentru achiziţii de bunuri şi servicii, menţionând posibilele pagube "ireparabile" şi riscurile semnificative în urma unor astfel de tranzacţii.

Conform CBRT, criptomonedele şi alte active digitale de acest tip, bazate pe tehnologia registrului distribuit (distributed ledger technology - DLT), nu pot fi folosite, direct sau indirect, ca instrumente de plată.

"Furnizorii de servicii de plată nu vor putea să dezvolte modele de afaceri într-un mod în care criptoactivele sunt folosite, direct sau indirect, în furnizarea de servicii de plată şi emitere de monedă electronică şi nu vor putea să furnizeze servicii legate de astfel de model de afaceri", a informat Banca Centrală a Turciei.

După ce Banca Centrală a Turciei a interzis folosirea criptomonedelor şi criptoactivelor pentru achiziţii de bunuri şi servicii, în 23 aprilie autorităţile de la Ankara au emis mandate de arestare pentru 78 de persoane din cauza presupuselor legături cu o platformă de tranzacţionare a criptomonedelor, al cărei fondator a fugit din ţară cu aproape două miliarde de dolari din activele investitorilor.

Poliţia turcă a arestat aproximativ 62 de suspecţi din opt oraşe, inclusiv în Istanbul, unde are sediul platforma Thodex.

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni turci s-au îndreptat spre criptomonede în încercarea de a-şi proteja economiile pe fondul scăderii valorii lirei turceşti şi al inflaţiei ridicate. În luna martie, inflaţia în Turcia a fost de 16,2%, de peste trei ori mai mult decât ţinta de 5% a Băncii centrale. În paralel, lira turcească s-a depreciat cu 10% în raport cu dolarul în acest an, continuând o tendinţă care a început în urmă cu opt ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108