REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Ann Howes, o cunoscută actriţă de teatru şi film, a murit la vârsta de 91 de ani

Ann Howes, o cunoscută actriţă de teatru şi film, a murit la vârsta de 91 de ani

Replica API 24 decembrie 2021 | 00:00 963

Sally Ann Howes, o cunoscută actriţă de teatru şi film, care a devenit celebră graţie rolurilor interpretate atât pe Broadway, cât şi în West End în producţii precum "Chitty Chitty Bang Bang", "My Fair Lady" şi "Brigadoon", a murit la vârsta de 91 de ani, informează DPA, citată de Agerpres.

Sursa foto: (c) AP / via itv.com

Informaţia despre decesul artistei americano-britanice a fost confirmată de unul dintre fiii ei, Andrew Hart Adler.

Ann Howes s-a remarcat în calitate de actriţă şi cântăreaţă în producţii teatrale puse în scenă la Londra şi New York, într-o carieră care s-a întins pe durata a peste şase decenii.

Ea a înlocuit-o pe Julie Andrews în rolul Eliza Doolitle în producţia originală de pe Broadway "My Fair Lady" în 1958, când Julie Andrews s-a întors în Marea Britanie pentru a juca în versiunea londoneză a aceluiaşi musical.

Tot în 1958, Ann Howes a apărut pe coperta revistei americane Life, în luna martie.

În 1963, a fost nominalizată la premiul Tony pentru cea mai bună actriţă în rol principal într-un musical datorită interpretării sale din spectacolul "Brigadoon".

Ann Howes a fost distribuită în filmul muzical "Chitty Chitty Bang Bang" în rolul Truly Scrumptious - fiica unui magnat din industria confecţiilor -, în care a jucat alături de legendarul Dick Van Dyke şi în care a interpretat cântece devenite ulterior clasice, precum "Toot Sweets", "Hushabye Mountain" şi "Doll On A Music Box".

Din septembrie 2007 şi până în ianuarie 2008, a revenit în spectacolul "My Fair Lady" cu ocazia unui turneu american al acestui musical celebru, produs de Cameron Mackintosh şi în care a interpretat personajul Mrs. Higgins.

Ann Howes s-a născut pe 20 iulie 1930 în cartierul St. John's Wood din vestul Londrei. A fost fiica actriţei şi cântăreţei Patricia Malone şi a artistului Bobby Howes, alături de care a jucat în musicalul de pe Broadway "Paint Your Wagon".

Printre alte roluri celebre din cariera ei se numără cele jucate în producţiile teatrale "Summer Song" şi "A Hatful Of Rain".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212