REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

ANOFM: Rata şomajului a scăzut în România la 2,9%, în iunie

ANOFM: Rata şomajului a scăzut în România la 2,9%, în iunie

Replica API 25 iulie 2019 | 00:00 690

ANOFM: Rata şomajului a scăzut în România la 2,9%, în iunie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna iunie, s-a situat la 2,9%, cu 0,54 puncte procentuale sub valoarea consemnată în aceeaşi lună din 2018, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate miercuri.

Procentul raportat în iunie a fost, însă, în creştere cu 0,03 puncte procentuale comparativ cu luna mai 2019.

Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri înregistraţi, la finele lunii iunie, de 257.583 persoane, a crescut cu 2.952 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor, 45.464 au fost şomeri indemnizaţi şi 212.119 neindemnizaţi.

De asemenea, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 2,94% la 2,95%, iar rata şomajului feminin s-a majorat de la 2,89% la 2,96%.

În funcţie de mediul de rezidenţă, 77.349 de şomeri proveneau din mediul urban, în timp ce 180.234 de persoane fără un loc de muncă erau din mediul rural.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (72.729), urmaţi de cei din grupa de vârstă de peste 55 de ani (51.545), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani (13.314).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,62%).

Totodată, şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,32% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare un procent de 4,95%. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta cu rata somajului in tara care nu-si cunoaste cate milioane de oameni sunt in afara ,cati exista pe bune in Romania,e deja o statistica complet fantezista,fara absolut nici o relevanta si adevar. Adevarul este ca somajul este cat Hymalaia,saracia lucie,populatia praf si pulbere in toate domeniile. Unii cred ca Romania inseamna doar ce se arata la TV,cateva orase cu festivaluri,niste magazine mari cu multe masini parcate acolo,cateva curve si niste scartaitori numiti vedete. Ei bine nu-I asa,in Romania se urla de foame si prostie,tara e pustiita,furata la drumul mare,nu e de lucru .
0
0