REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

ANPC a retras de la comercializare mii de litri de ulei de măsline: nereguli grave

ANPC a retras de la comercializare mii de litri de ulei de măsline: nereguli grave

Ricardo DRAGOMIR 5 decembrie 2024 | 00:00 885

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat peste 600 de importatori şi comercianţi de ulei de măsline, din toată ţara.

ANPC a retras de la comercializare mii de litri de ulei de masline: nereguli grave

Au fost controlaţi 619 operatori economici, la 276 dintre aceştia constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de circa 17.000 litri ulei de măsline, din care peste 5.000 litri prezentau deficiențe.

Au fost prelevate 5 probe de ulei de măsline, din cantitatea verificată. Ca urmare a analizelor de laborator, a rezultat neîncadrarea a 3 dintre acestea în prevederile legale europene, din punctul de vedere al caracteristicilor organoleptice, aciditate, extincția specifică, conținutul de ceară, compoziția acizilor grași și compoziția de steroli.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au dat:

- 165 amenzi contravenţionale în valoare de 748.000 lei,
- 115 avertismente,
- au oprit temporar de la vânzare 4.500 litri ulei de măsline până la remedierea neconformităţilor,
- au oprit definitiv de la comercializare 240 litri ulei de măsline în valoare de peste 10.000 lei.
- măsline în valoare de peste 10.000 lei.

Nereguli constatate

Cele mai importante deficiențe înregistrate au fost:

- comercializarea uleiului de măsline în ambalaje deformate/deteriorate
- comercializarea produselor cu data durabilităţii minimale depăşită
- absența, de pe etichetă, a unora dintre informaţiile obligatorii, care să permită consumatorilor alegerea sortimentului dorit
- nerespectarea condiţiilor de păstrare
- inscripţionarea incorectă a informaţiilor privind categoria de calitate a uleiurilor de măsline
- lipsa înscrierii, pe etichetă, elementelor de identificare-caracterizare și a denumirii, adresei producătorului şi/sau a distribuitorului ori netraducerea acestora în limba română
- lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a declarației nutriționale, pe etichetă
- informarea incorectă/incompletă a consumatorilor la locul de comercializare
- lipsa înscrierii ţării de origine a produsului
- nerespectarea regimului promoțiilor
- lipsa afişării preţurilor sau afişarea acestora în locuri greu vizibile şi lizibile
- neafişarea preţurilor pe unitatea de măsură, potrivit realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
este unul din cele mai intens falsificate alimente din europa azi nimic despre asta toate erau ok ? analize ? nu avem laboratoare si echipamente ? da asa se vorbeste au trecut 34 de ani si noi nu avem cateva laboratoare decente bine dotate in toata tara si nici macar in bucuresti anpc nu stie ce verifica si noi nu stim ce mancam scapa cine poate
3
0