REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

ANRE vrea să acceseze fonduri europene pentru a fi posibilă schimbarea furnizorului de energie şi gaze în 24 de ore

ANRE vrea să acceseze fonduri europene pentru a fi posibilă schimbarea furnizorului de energie şi gaze în 24 de ore

Replica API 2 septembrie 2019 | 00:00 270

foto news.ro

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat şi a transmis Comisiei Europene documentaţia necesară pentru a accesa fonduri UE, astfel încât, începând cu anul 2026, consumatorii de energie electrică şi de gaze naturale să poată migra de la un furnizor la altul în cel mult 24 de ore, potrivit unor documente ale reglementatorului, furnizate presei.

Proiectul are o valoare totală de 20 de milioane de lei, iar ANRE speră să acceseze fonduri europene prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

"Este un proiect de anvergură, cu impact la nivel naţional. Proiectul presupune implementarea unei baze de date şi a unei platforme online unice la nivel naţional, ce au ca scop optimizarea proceselor operaţionale generate de solicitările de schimbare a furnizorului; reducerea birocraţiei pentru cetăţeni şi mediul de afaceri; respectarea termenelor legale", precizează documentul menţionat.

În prezent, legislaţia prevede dreptul consumatorilor de energie şi gaze de a-şi schimba furnizorul în cel mult 21 de zile, însă o directivă europeană aprobată anul acesta instituie obligaţia ca, până în 2026, acest proces să fie posibil în 24 de ore, în orice zi lucrătoare.

Proiectul pe care ANRE doreşte să îl deruleze are ca termen de implementare 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

Într-o primă fază, durata de schimbare a furnizorului va fi redusă cu şase zile, urmând ca reducerea progresivă să fie corelată cu ţintele stabilite de legislaţia europeană. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212