REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

ANSVSA: 980 de focare de pestă porcină africană; despăgubiri de peste 64 milioane lei acordate până în prezent

ANSVSA: 980 de focare de pestă porcină africană; despăgubiri de peste 64 milioane lei acordate până în prezent

Replica API 5 octombrie 2018 | 00:00 298

Pestă Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, printr-un comunicat, scrie AGERPRES.

În total au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 milioane lei.

Conform sursei citate, au fost stinse până la această dată 5 focare în judeţul Satu Mare şi nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest judeţ, din data de 31 august 2018.

De asemenea, în judeţul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA, din data de 8 august, iar în judeţul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii (abatorul) aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea în data de 14 august 2018.

"Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative şi eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) şi a cetăţenilor, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare", se menţionează în comunicat.

Până în prezent, au fost despăgubiţi 5.916 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 64.040.810 de lei.

În judeţul Satu-Mare au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploataţii afectate, în valoare de 56.490 de lei, în judeţul Bihor au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploataţii afectate în valoare de 947.620 de lei, judeţul Tulcea - despăgubiri pentru 703 de exploataţii dintr-un total de 809 de exploataţii, în valoare de 37.412.500 lei, în judeţul Brăila - despăgubiri pentru 1.873 de exploataţii dintr-un total de 2.902 de exploataţii, în valoare de 16.125.640 de lei, judeţul Constanţa - despăgubiri pentru 746 de exploataţii dintr-un total de 793 de exploataţii, în valoare de 3.093.780 de lei, judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 2.299 de exploataţii dintr-un total de 2.456 de exploataţii în valoare de 6.147.000 de lei, judeţul Galaţi - despăgubiri pentru 37 de exploataţii dintr-un total de 69 de exploataţii, în valoare de 51.000 de lei, în judeţul Ilfov - despăgubiri pentru 5 exploataţii dintr-un total de 6 exploataţii, în valoare de 42.000 de lei, şi în judeţul Călăraşi - despăgubiri pentru 28 exploataţii dintr-un total de 193 de exploataţii în valoare de 164.220 de lei.

Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

"Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie", se menţionează în comunicat.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212