Antonescu: Declaraţiile lui Ponta despre anchete, o dovadă proaspătă de neruşinare pesedistă
Antonescu: Declaraţiile lui Ponta despre anchete, o dovadă proaspătă de neruşinare pesedistă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAtac
Atac
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că afirmaţiile premierului Victor Ponta în cazul anchetării unor lideri ai PSD sunt dovada "proaspătă, nebănuită de neruşinare pesedistă", criticând faptul că prim-ministrul ar fi făcut o comparaţie cu martirii de la Revoluţia din 1989. "Nu am nimic de comentat nici despre acţiunile DNA, nici despre declaraţiile celor impricinaţi, care e normal să se apere. Este a doua zi consecutivă însă când primul ministru al României, şi în acelaşi timp preşedintele principalului partid de guvernământ, domnul Victor Ponta, face declaraţii cu totul şi cu totul inacceptabile şi într-un stat de drept şi într-un stat care are istoria recentă a României. Faptul că a ajuns să compare aceşti oameni, domnnul Duicu, domnnul Mazăre, alţi domni cu martirii Revoluţiei din decembrie 1989, cu tinerii care au ieşit în stradă şi şi-au pierdut viaţa atunci este o dovadă de proaspătă, nebănuită de neruşinare pesedistă", a declarat Antonescu, citat de Mediafax.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News