REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Antrenorul lui Nantes consideră "dezgustătoare" oprirea operaţiunilor de căutare a lui Sala

Antrenorul lui Nantes consideră "dezgustătoare" oprirea operaţiunilor de căutare a lui Sala

Replica API 26 ianuarie 2019 | 00:00 400

Antrenorul echipei franceze Nantes, Vahid Halilhodzic, a calificat vineri drept "dezgustătoare" oprirea operaţiunilor de căutare a avionului în care se afla fostul său fotbalist Emiliano Sala, dispărut luni seara deasupra Canalului Mânecii, informează AFP.

"Pentru mine este o ruşine să se oprească aşa. Nu e o adâncime uriaşă ca să nu poată găsi (avionul)", şi-a exprimat Halilhodzic nemulţumirea într-o conferinţă de presă.

"E dezgustător să laşi situaţia aşa, nu o putem permite", a adăugat tehnicianul, care a avut ochii în lacrimi când a amintit că "sora (lui Emiliano) s-a exprimat aseară..."

"Ştiu în adâncul meu că Emiliano trăieşte (...) Vă rog, nu opriţi căutările. Înţelegem (cât de grea este) sarcina, dar nu opriţi cercetările", a spus joi sora atacantului, Romina Sala, plângând, în faţa presei britanice, la Cardiff, oraşul echipei la care fratele ei tocmai se transferase.

Joi, la aproape 72 de ore după ce avionul a dispărut la circa 20 de kilometri insula Guernsey, poliţia locală a anunţat că a oprit definitiv căutările, care nu au dat niciun indicat.

După acest anunţ, numeroase voci au cerut autorităţilor să continue căutările.

Numeroase vedete, care au jucat sau nu cu Sala, printre care Leo Messi (Barcelona), Gonzalo Higuain (Chelsea), Nicolas Otamendi (Manchester City) şi Lucas Biglia (AC Milan), au publicat un mesaj în acest sens, alături de doi jucători ai lui Nantes, Valentin Rongier şi Nicolas Pallois, şi de internaţionalii francezi Florian Thauvin (Marseille), Blaise Matuidi (Juventus) sau Laurent Koscielny (Arsenal).

Sala a fost coleg la Nantes cu portarul român Ciprian Tătăruşanu.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Degustator ca s-a intrerupt cautarea un evazionist de milioane de euro!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272