REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Anularea DISPECERATELOR de TAXI din București a ÎNCINS spiritele la Constanța

Anularea DISPECERATELOR de TAXI din București a ÎNCINS spiritele la Constanța

Replica API 29 aprilie 2021 | 00:28 3367

Dacă la Constanța situația este una fierbinte în privința regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi, taximetriștii fiind total nemulțumiți de acesta, la București prevederile privind obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru taxiurile transportatorilor autorizaţi vor fi abrogate. Taximetriștii din Constanța au făcut puțin haz de necaz în privința acestui subiect, pe un grup de pe un site de socializare. Replica de Constanța a vorbit cu reprezentanții unei firme de taximetrie din oraș, pentru a afla cât de utilă este eliminarea unui asemenea serviciu.

Dispeceratul este util atât pentru taximetriști cât și pentru clienți

”Dispeceratul este ceva vital pentru că altfel oamenii nu pot fi controlați. Taximetriștii primesc comenzi prin dispecerat astfel că ei nu pot fi de acord cu scoaterea acestui serviciu, sunt oameni mai în vârstă care nu știu să folosească aplicațiile și atunci dispeceratul rămâne cel mai viabil pentru ei. În plus, dacă au diverse probleme oamenii pot suna la noi să facă reclamații, astfel că dispeceratul ajută atât clienți cât și taximetriștii. ” a declarat un reprezentant al unei firme de taxi pentru Replica de Constanța.

În privința taximetriștilor, nici aceștia nu par a dori să se renunțe la dispecerat: ”Eu nu aș lucra fără să fiu la dispecerat. Să nu fiu obligat poate, dar așa dacă nu plătesc o lună rămân fără licență”; ” Bun, să zicem că nu ar fi obligație. În cazul unui obiect uitat, ce șansă are clientul să găsească mașina cu probleme?” sunt doar câteva dintre declarațiile taximetriștilor constănțeni.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Uber, bolt, taxiurile la faliment
0
0
Nu mai vreti o tara ca afara
2
0
Sunt oameni mai in varsta care nu stiu sa foloseasca aplicatiile cica. Pai varsta aia inseamna ca afecteaza si sofatul, nu?
19
6

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468