REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Anunț istoric: PKK confirmă încetarea focului cu Turcia

Anunț istoric: PKK confirmă încetarea focului cu Turcia

Robert NENCIU 1 martie 2025 | 10:25 377

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), gruparea de gherilă kurdă din Turcia, a anunțat sâmbătă o încetare a focului cu Turcia, ca răspuns la apelul liderului și fondatorului grupării, Abdullah Ocalan, potrivit unui comunicat de presă, citat de AFP.

Anunt istoric: PKK confirma incetarea focului cu Turcia

”Pentru a deschide calea pentru implementarea apelului lui Apo (porecla lui Ocalan – n.r.) la pace și la o societate democratică, declarăm încetarea focului începând de astăzi”, sâmbătă, a anunțat comitetul executiv al PKK într-un mesaj publicat de agenția ANF, apropiată PKK.

”Suntem de acord cu conținutul apelului așa cum este el și declarãm cã-l vom respecta și-l vom pune în practică”, a transmis PKK, cu majuscule, într-un text amplu redactat în limba turcă.

PKK cere eliberarea fondatorului său, încarcerat de 26 de ani în largul coastei Istanbulului.

”Liderul Abdullah Ocalan trebuie să poată să trăiască și să lucreze în deplină libertate fizică și să stabilească relații nestingherite cu oricine dorește, inclusiv cu prietenii săi”, crede PKK, concluzionând, din nou cu majuscule: ”Apelul (lui Ocalan) nu este un sfârșit, ci un nou început”.

Totodată, potrivit EFE, PKK a anunțat și o viitoare dezarmare sub conducerea lui Ocalan.

În vârstă de 76 de ani, Abdullah Ocalan, liderul intelectual întemnițat și fondatorul gherile kurde din Turcia, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a cerut joi depunerea armelor și încetarea violenței pentru a pune capăt unui conflict ce durează de 40 de ani și în care peste 45.000 de persoane și-au pierdut viața în lupte și atacuri.

El declarase încă din anul 2013 renunțarea la aspirațiile de independență ale gherilei kurde și încheierea luptei armate, dar după doi ani de armistițiu luptele și atacurile au fost reluate, conform hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere