REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Năvodari are nevoie de ajutor

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Năvodari are nevoie de ajutor

Lorena CRISTEA 3 octombrie 2025 | 00:00 4425

Mama vicecampioanei europene la box, Maria Rocio Trigos Bucur, trece prin clipe de coșmar după ce i s-a dat un diagnostic crunt: cancer la sân. Mihaela Nicoleta Bucur este mama a doi copii minunați, care au dus drapelul României peste hotare. Cu un optimism și o încredere de sine molipsitoare, ea are acum nevoie de ajutorul nostru pentru a se pune pe picioare și pentru a continua să-și sprijine copiii, care luptă acum pentru viața mamei lor. 

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Navodari are nevoie de ajutorMaria și Mihaela Nicoleta Bucur

Boala nu te întreabă dacă ești pregătit să o întâmpini, ci te lovește din plin, iar de multe ori, îți bate la ușă fix când trăiești cele mai frumoase etape ale vieții. Acesta din păcate a fost și destinul Mihaelei Bucur, mamă a doi copii care au dus steagul României peste hotare, care ne-au adus medalii, iar care acum și-au luat un angajament enorm, mult prea devreme: cel de a avea grijă de mama lor, care se află pe patul de spital.

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Navodari are nevoie de ajutorMihaela Nicoleta Bucur 

Prietenii o descriu ca fiind o femeie puternică, o mamă, soție, prietenă și colegă care, din nefericire, a fost lovită de o boală necruțătoare fix în această toamnă plină de speranțe. Cu atât mai mult, se pare că boala este ereditară, mama și mătușa ei căzând amândouă victime în fața acestui diagnostic ce nu iartă pe nimeni. „Cancerul... o boală nemiloasă din păcate care îi ia pe cei dragi de lângă noi dacă pierd lupta împotriva bolii (mama mea, mătușa..). Aceeași boală o am și eu ca și mama mea“, a declarat Mihaela Bucur.

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Navodari are nevoie de ajutor
În ciuda acestui șir de evenimente tragice, femeia continuă să aibă zâmbetul pe buze și să rămână optimistă.
„Mă rog la Dumnezeu să trec cu bine peste această grea încercare având și sprijinul copiilor și al familiei. Dumnezeu să binecuvânteze toate persoanele care trec prin aceasta grea încercare și să vă dea sănătate“, a conchis Mihaela Bucur, mama vicecampioanei la box, Maria Rocio Trigos Bucur.

Familia Mihaelei cere ajutorul oamenilor

Mihaela are nevoie și de sprijinul, încurajarea și susținerea noastră, a celor din jur, pentru a-și recăpăta puterea pe care o avea înainte de diagnostic. „Să ne unim gândurile, rugăciunile sau chiar un sprijin financiar i-ar putea salva mare parte din suferință“, a declarat o persoană din cercul apropiat al femeii.  

Donații și detalii:
Mihaela Nicoleta Bucur 
RO89BTRLRONCRT0CF6497201

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Navodari are nevoie de ajutorMihaela Nicoleta Bucur 

Cine e Maria Rocio Trigos Bucur, vicecampioana europeană la box?

Fiica ei, pugilista Maria Rocio Trigos Bucur, a adus o nouă performanță în sportul năvodărean în anul 2023 în finalele Campionatului European de Box pentru Juniori. Aceasta, alături de Denisa Elena Manu au atins performanța de a deveni vicecampioane europene la box după ce au luptat la Campionatul ținut la Ploiești.

Apel umanitar! Mama unei vicecampioane europene din Navodari are nevoie de ajutorMaria Rocio Trigos Bucur

Amândouă reprezentate ale echipei CS Năvodari, Maria a învins-o pe reprezentanta Ucrainei, Maria Mandziuk, la categoria 54 kg, iar Denisa Manu a luptat împotriva Turciei, reprezentată de Havvanur Kaht, la categoria +80 kg.

Sub antrenamentul sârguincios a lui Ferdon Ablalim și Marcel Jipeanu, fetele au reușit o performanță de lăudat în sportul constănțean și românesc. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere