Apel umanitar! Un tânăr de 20 de ani are nevoie de ajutor
Un tânăr de 20 de ani din Tulcea, stabilit la Năvodari, se luptă cu o boala crâncenă: cancerul osos. Prietenii și familia s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe Radu Jufa să ajungă la tratament în străinătate. Costurile sunt mari, iar situația financiară a familiei nu permite deplasarea, fără sprijinul celor cu inima mare. Fotografia tânărului, însoțită de mesajul de ajutor, a fost distribuită în toate zonele aglomerate din Constanța, inclusiv din apropierea plajei. Haideți să-l ajutăm pe Radu să se facă bine.
Răduț Jufa, un băiat simplu, un tânăr plin de viață cu un bagaj de planuri pe care urma să le realizeze, a fost diagnosticat cu cancer osos, cunoscut sub numele de Salcom Malign și cu metastază pulmonară. Starea lui este foarte gravă, iar medicii italieni nu îi dau foarte multe șanse, însă rudele și apropiații lui Radu nu vor să accepte situația așa că își doresc să lupte cu el și pentru el mai departe. Radu are nevoie de bani pentru curele de chimioterapie pe care le-a început deja și pentru tratament. Apropiații lui apelează la toți oamenii care doresc să îi ajute îi roagă să fie solidari pentru el, un tânăr cu visuri, un tânăr cu un viitor frumos.
Împreună salvăm un om la necaz
Viitorul lui Radu Jufa se află în mâinile noastre, ale tuturor. Acest tânăr are nevoie de noi, de o comunitate unită, o comunitate care reușește în ciuda tuturor greutăților din viața lor, să se oprească, să se uite în jur și să-i ajute și pe ceilalți mai puțin norocoși. Nu putem să trecem cu vederea această situație și să lăsăm un tânăr cu viitorul în față să piardă lupta cu boala.
„Bună ziua tuturor! Răduț este băiatul părinților mei, unchiul fetiței mele, fratele meu, are nevoie de ajutor material. Diagnosticat cu cancer osos, medicii îi dau șanse minime, dar nu putem accepta o lume în care Răduț nu există și ne vom agăța de fiecare speranță. Este greu să descriu aici, în câteva cuvinte, tot ce simt eu, tot ce simte familia, este greu când ne gândim că încercarea asta nu va trece atât de repede... îmi doresc din tot sufletul ca el să fie din nou ca înainte... îl aștept acasă în fiecare seară. Răduț are multe visuri pe care nu a reușit să le împlinească. Își dorea foarte mult să fie șofer de Tir, vorbea în fiecare seară de cum ar fi să reușească și el. Își dorea o familie, o casă și o viață normală. Nimic specia. Vă rog ajutați-ne ca toate acestea să nu rămână doar vise. Vă mulțumim pentru fiecare gest pe care îl veți face. ”, scrie sora lui Răduț pe rețelele sociale.
Suma pe care trebuie să o strângă familia lui Răduț este de 141.802 lei echivalentul a 28.665 de euro. Este o sumă foarte mare, iar dacă ne mobilizăm reușim să facem o faptă bună pentru Răduț. Din toți acești bani, Răduț a reușit să adune 5063 de lei care au fost donați de la 42 de oameni. Familia lui Răduț dorește să strângă acești bani cât mai repede, ca tânărul să-și continue tratamentul și să câștige în lupta aprigă cu boala.
Conturi de IBAN
Beneficiar: Acatincăi Georgiana Roxana (contul surorii)
Numele băncii: Cec Bank
IBAN cont lei: RO77CECEB00008RON2221979
IBAN cont euro: RO71CECEB000B2EUR2221982
Beneficiar: Marian Răduț Jufa
IBAN cont lei: RO13BREL0005513860010100
IBAN cont euro: LT113250003747204349
BIC: REVOLT21
Cont lire:
Cod bancă 04-00-75
Cont: 71355928
0752678357 – direct revolut
A.M.

Sanatate iti doresc.
Georgian Caraman, proprietarul terenului de pe Aleea Lupeni, care vrea să ridice acolo un imobil cu 7 etaje, a fost...1182
Au bubuit prețurile la cazările din zona Modern. Dacă, în urmă cu câteva zile, prețurile la cazări în...237
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marţi, 5 iulie a.c., la ieşire din Năvodari, în...4172
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că statul român nu poate aloca toţi banii pentru a compensa...240


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 1.72 m/s
Presiune: 1014 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...156
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...146
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...399
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...282


Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...236
Prețurile solicitate în iunie pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au...330
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...283
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...329
AUR solicită BNR să utilizeze cu discernământ dobânda de politică monetară, „astfel încât românii și mediul...164
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...297
Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui...616
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor fi obligate să accepte ca...460
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7169
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4168
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5757
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2730
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...51
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...51
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...59
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...60
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...223
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...285
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...301
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1138
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...58
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...56
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...63
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...55
E din Tulcea, sa moara in p u l a mea.