REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

APIA: Fermierii mai pot depune doar miercuri modificări la cererile de plată din campania 2018

APIA: Fermierii mai pot depune doar miercuri modificări la cererile de plată din campania 2018

Replica API 30 mai 2018 | 00:00 242

Fermierii mai au la dispoziţie doar o zi, respectiv miercuri, 31 mai, pentru depunerea unor modificări la cererile unice de plată din cadrul campaniei 2018, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, scrie AGERPRES, în intervalul 1 iunie - 1 iulie 2018, reprezentanţii APIA vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora precum şi transmiterea eşantioanelor, conform dispoziţiilor europene.

De asemenea, între 1 iulie şi 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice, în iarnă sau în primăvara anului următor.

Plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2018, iar plata finală ca diferenţă între cuantumul acordat în avans şi cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va realiza între 1 decembrie 2018 şi 31 martie 2019.

Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2018, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de 866.749 cereri, pentru o suprafaţă declarată la plată de circa 9,648 milioane de hectare, s-a încheiat pe data de 15 mai, judeţele cu cele mai multe cereri fiind Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344), Bihor (36.432), Maramureş (34.383) şi Botoşani (34.176).

Pe lista judeţelor cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se află Timiş (527.762,46 hectare), Constanţa (495.029,96 hectare), Teleorman (419.661,07 hectare), Dolj (418.818,68 hectare) şi Călăraşi (375.232,41 hectare).

APIA precizează faptul că, în perioada 16 - 31 mai 2018, inclusiv, la sediile centrelor judeţene/ locale ale Agenţiei fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2018, fără aplicarea de penalităţi.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272