REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

APIA: Numărul Cererilor Unice de Plată depuse în Campania 2020 a depăşit 255.000

APIA: Numărul Cererilor Unice de Plată depuse în Campania 2020 a depăşit 255.000

Replica API 17 aprilie 2020 | 00:00 797

Fermierii au depus, până în prezent, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un total de 255.655 de solicitări, pentru o suprafaţă de peste 1,38 milioane de hectare, conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, primirea cererilor s-a efectuat din data de 6 aprilie 2020, în mediul online, pentru a respecta prevederile privind distanţarea socială şi a preveni răspândirea pe teritoriul României a coronavirusului. Astfel, 117.348 de solicitări au fost depuse online, în perioada 6 aprilie - 15 aprilie, pentru o suprafaţă de 845.934,85 de hectare.

Per total, până la ora actuală, au fost depuse 255.655 de cereri, pentru o suprafaţă de 1.384.367,79 hectare.

"Completarea Cererii unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicaţiei IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunţită a utilizării aplicaţiei se găseşte în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistenţă. Documentele care se ataşează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/paşaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice către Centrele judeţene/locale APIA de care aparţin fermierii", menţionează APIA.

Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia pe data de 15 iunie 2020, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 89 din 3 aprilie 2020 privind depunerea online a cererilor unice de plată aferente anului în curs.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272