REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Aproape jumătate dintre medicii de familie refuză să participe la campania de vaccinare

Aproape jumătate dintre medicii de familie refuză să participe la campania de vaccinare

Replica API 2 aprilie 2021 | 08:27 1991

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că peste jumătate dintre medicii de familie ar dori să participe la campania naţională de vaccinare anti-COVID şi să îşi imunizeze pacienţii în centrele proprii. Aceştia ar urma să primească odată la două săptămâni serul şi materialele sanitare necesare imunizării, iar programul şi-l vor face aşa cum consideră.

"Este un sondaj efectuat de către patronatul medicilor de familie şi care mi-a fost pus la dispoziţie în aceste zile, în care exista o disponibilitate de circa 55% dintre medicii de familie de a participa la acest demers, atunci când vor fi solicitaţi în acest sens. Drept pentru care ne aşteptăm undeva la 50-55%. Sigur, eu îmi doresc să fie acest procent cât mai mare pentru că cu cât vor fi mai mulţi implicaţi cu atât vom putea accelera procesul de vaccinare, însă orice coleg care îşi doreşte să participe este binevenit”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, marţi după amiază, într-o conferinţă de presă, scrie stiripesurse.ro.

El a precizat că nu s-au luat încă deciziile finale, însă au fost stabilite principiile care vor sta la baza acestei activităţi.

"Fiecare medic de familie va avea un ID creat în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. Practic, cabinetul unde înregistrează fiecare persoană vaccinată îşi va efectua catagrafia pacienţilor din listă şi zilnic, noi am considerat că un număr de circa 20 de persoane este rezonabil, care să fie vaccinate în fiecare zi după un program de 5 zile pe săptămână, de luni până vinerea. Însă medicii de familie vor avea posibilitatea să-şi facă programul în funcţie de cum au activitatea la cabinet, aşa încât nu trebuie să vaccineze zilnic. Important este ca într-o săptămână să avem acel estimat de persoane vaccinate. Fiecare persoană vaccinată va fi înregistrată în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi restul procedurilor se derulează după cele deja existente”, a explicat medicul.

Acesta a menţionat că procedura de inoculare a serului, supravegherea post-vaccinare rămân neschimbate, iar suplimentar autorităţile vor să distribuie odată cu vaccinurile şi seringile şi acele.

"Un lucru suplimentar, probabil că numărul necesar de doze va fi alocat pentru o perioadă de două săptămâni, aşa încât, la nivelul fiecărui judeţ, spre deosebire de vaccinarea antigripală, în care medicii de familie se deplasează la DSP ca să-şi ridice dozele, în această situaţie vom organiza transport special pentru distribuirea dozelor către cabinetele de medicină de familie”, a adăugat el.

Prioritizarea persoanelor din listă va respecta priorităţile din strategia naţională, iar persoanele nu vor trebui să se programeze în platformă.

Medicii de familie "vor fi remuneraţi conform cadrului normativ actual”, a mai spus Gheorghiţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
medicii de familie sunt fiinte f fragile, nu trebuie stresati...
3
2
vreau sa vad care e medicul care se coboara pana acolo sa faca vaccinul la cabinet....nu-i inteleg pe medicii care s-au angajat la centrele de vaccinere....trebuie sa avem putin respct pentu meseria ce o practicam....
6
5

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272