REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.3° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Arabia Saudită numeşte un ambasador în Siria, primul din 2012

Arabia Saudită numeşte un ambasador în Siria, primul din 2012

A.F. 28 mai 2024 | 00:00 206

Arabia Saudită a anunţat duminică numirea unui nou ambasador la Damasc, primul după mai bine de un deceniu de ruptură ca urmare a izbucnirii războiului civil în Siria, notează AFP.

Arabia Saudita numeste un ambasador in Siria, primul din 2012 Faisal bin Saud Al-Mejfel, sursa foto: hawarnews.com

Potrivit agenţiei oficiale de presă saudită, guvernul l-a numit pe Faisal bin Saud Al-Mejfel ca nou ambasador în Siria.

Noul reprezentant diplomatic a declarat că doreşte "întărirea legăturilor bilaterale dintre cele două ţări surori", la aproape un an de la reluarea relaţiilor bilaterale.

După ani de izolare din cauza represiunii din 2011 a unei revolte populare care a degenerat în război civil, Siria lui Bashar al-Assad a fost reprimită în Liga Arabă în mai 2023.

Arabia Saudită, care a sprijinit grupurile rebele siriene la începutul conflictului şi şi-a închis ambasada în Siria în 2012, a restabilit imediat legăturile cu Damascul şi şi-a redeschis misiunea diplomatică în capitala Siriei.

La Damasc a fost trimis un însărcinat cu afaceri, în timp ce la Riad un ambasador sirian a intrat în funcţie în decembrie, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere