Artiștii fac scut în fața cancerului! Spectacol caritabil de amploare la Nimazi by Nikki Events din Constanța pentru salvarea micuței Natalia
Artiștii fac scut în fața cancerului! Spectacol caritabil de amploare la Nimazi by Nikki Events din Constanța pentru salvarea micuței Natalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNatalia Moisă, o copilă în vârstă de doar doi ani și patru luni din Cernavodă, trece printr-o dramă fără margini la o vârstă mult prea fragedă. În urmă cu câteva luni, diagnosticul crunt de retinoblastom bilateral a întors atât viața fetei, cât și a părinților, la 180 de grade, iar acum se luptă pentru a supraviețui. Deși tumora de la ochiul stâng a început să se retragă în urma tratamentelor de chimioterapie, drumul spre vindecare este încă unul lung. De aceea, mai mulți artiști cu suflet mare, printre care Hari Gromoșteanu și Ionuț Galani, s-au mobilizat pentru a strânge banii necesari ca cea mică să își poată continua tratamentul și ca să poată schița, din nou, un zâmbet.
Natalia Moisă a fost diagnosticată cu retinoblastom bilateral
Natalia Moisă, o copilă de doar 2 ani și patru luni din Cernavodă care a făcut cunoștință cu durerea prematur, se luptă în continuare cu o boală necruțătoare. În urmă cu câteva luni, după o serie de controale medicale amănunțite, destinul i-a livrat un diagnostic crunt, ci anume retinoblastom bilateral. Mai precis, copilul suferă de o formă rară de cancer ocular, care îi afectează ambii ochi.
Părinții au făcut eforturi supraomenești pentru a-i salva vederea, începând tratamentul în România. În momentul diagnosticului, Natalia avea o tumoră de aproximativ 2,2 x 1,8 centimetri la ochiul stâng și patru tumori periferice de aproximativ 1–2 milimetri la ochiul drept.
Drumul spre vindecare, unul cu suișuri și coborâșuri
Familia a transmis că cea mică răspunde bine tratamentului de chimioterapie, dar că drumul spre vindecare este pe departe de a lua sfârșit. Tumora de la ochiul stâng a început să se retragă, iar pentru acest ochi micuța urmează și tratament prin crioterapie.
Natalia răspunde bine la tratament, dar procesul de vindecare continuă
Reamintim că un operator economic din Cernavodă, locul de naștere al micuței Natalia, s-a mobilizat pentru a-i reda fetei șansa de a se bucura de copilăria inocentă. Patiseria Riardi a donat toate încasările făcute într-o singură zi familiei îndurerate, pentru a îi ajuta cu exorbitantele costuri ale tratamentului.
Mobilizarea continuă: Hari Gromoșteanu, Ionuț Galani și Ansamblul Asteria fac scut în fața nemilosului cancer
Susținerea nu se oprește, însă, aici! Mai mulți artiști de pe meleaguri dobrogene, alături de administratorii unui spațiu de evenimente din Constanța, au auzit de diagnosticul crunt al Nataliei și vor să îi dea o mână de ajutor, pentru a nu trece de una singură prin anevoiosul drum către vindecare.
Vineri, 4 decembrie, începând cu ora 19:30, Nimazi by Nikki Events va fi gazda unui show caritabil, iar toți banii strânși vor fi direcționați către tratamentul Nataliei. Pe scenă, vor face atmosferă comediantul Hari Gromoșteanu, Ionela Maricaș, artistul Ionuț Galani, Ansamblul Asteria, Ionuț Dulgheriu, Ioana Țuțuianu și DJ MC Moșoi.
Ionuț Galani se numără printre artiștii dobrogeni care se alătură cauzei nobile
Pe lângă un show de excepție, organizatorii vor oferi un fel principal, desert, free bar, precum și o tombolă, licitație și alte momente surpriză, iar prețul de intrare este de 250 de lei. Pentru informații și rezervări, cei interesați pot apela la numărul de telefon 0734.637.909.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Sol Maris și Academia de Zâmbete, iar parteneri sunt Mobexpert, Moesis, Eida Radu Bags, dar și Nimazi Events.
Spectacolul umanitar pentru tratamentul Nataliei
Pentru cei care doresc să facă o faptă bună și să o ajute pe Natalia să treacă cu bine prin acest hop, pot face o donație la următoarele conturi bancare:
Banca Transilvania – RON
Titular: MOISǍ CRISTIAN CORNEL
IBAN: RO75BTRLRONCRT0390704801
Banca Transilvania – EURO
Titular: MOISǍ CRISTIAN CORNEL
IBAN: RO25BTRLEURCRT0390704801
Banca Transilvania – RON
Titular: MOISǍ MIHAELA ALEXANDRA
IBAN: RO16BTRL01401201760584XX
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 







.jpg_t.jpg)





