REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine sancţionarea penală a celor care colectează fondul şcolii

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine sancţionarea penală a celor care colectează fondul şcolii

Replica API 7 decembrie 2015 | 00:00 116

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine propunerea legislativă privind introducerea unor sancţiuni de natură penală pentru cei care colectează în mod ilegal fondul şcolii, depusă în cursul săptămânii acesteia la Camera Deputaţilor. “Colectarea fondului şcolii este modul în care elevii, beneficarii principali ai actului de educaţie, şi părinţii acestora se substituie autorităţilor statului, care refuză să finanţeze în mod corespunzător unităţile de învăţământ.

Destinaţia fondului şcolii este variată, aceşti bani fiind folosiţi pentru cheltuieli materiale, cum ar fi instrumentele de scris de la clasă, investiţii sau pentru asigurarea pazei unităţii de învăţământ. Toate cheltuielile prezentate mai înainte trebuie suportate din bugetul unităţii de învăţamânt. Pentru bunuri şi servicii, banii trebuie să provină de la bugetul de stat, din finanţarea de bază, iar pentru investiţii şi asigurarea pazei din finanţarea complementară a autorităţilor locale”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Elevilor. Fondul şcolii este considerat în mentalul colectiv ca o practică pozitivă prin care este ajutat sistemul educaţional, dar nu este aşa.

“Fondul şcolii s-a împământenit în mentalul colectiv ca fiind o practică pozitivă, prin care este ajutat sistemul educaţional. Dar, rezultatul este unul contrar, atât Guvernul, cât şi autoriţătile locale, refuzând să acorde o finanţare corespunzătoare, în condiţiile în care părinţii elevilor cotizează cu aceste sume. În România, învăţământul de stat este gratuit, acest drept fiind consacrat de art. 32 alin. (4) din Constituţia României. Suntem de părere că dacă fondul şcolii nu va mai fi colectat, statul va fi obligat să finanţeze în mod corespunzător sistemul de educaţie”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

O altă problemă identificată de AEC o reprezintă colectarea fondului şcolii prin intermediul asociaţiilor de părinţi: “O altă problemă a practicii fondului şcolii este colectarea banilor sub umbrela asociaţiilor de părinţi, neexistând o evidenţă a acestora în bugetul şcolii, aceştia nefiind asimilaţi donaţiei directe către unitatea de învăţământ, prevăzută la art. 108 din legea educaţiei. Necontabilizarea la nivelul şcolii duce la achiziţionarea de bunuri şi servicii tot sub umbrela asociaţiei de părinţi, astfel fiind evitată procedura achiziţiei publice”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272