REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Asociaţia Litoral-Delta Dunării anunţă înaintea primăriei evenimentele verii

Asociaţia Litoral-Delta Dunării anunţă înaintea primăriei evenimentele verii

Replica API 9 februarie 2013 | 00:00 144

La Mangalia,

La Mangalia,

Municipiul Mangalia are în plan o serie de evenimente dedicate sezonului estival, dar şi perioadei premergătoare verii. Înainte ca primăria să anunţe, oficial, ce pregăteşte pentru turişti, dar şi localnici, o asociaţie de turism a postat, pe o pagină de socializare, două evenimente ce urmează să aibă loc în sudul litoralui. De altfel, asociaţia este condusă de o doamnă care iubeşte mult reţeaua de socializare Facebook. Vorbim despre Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), cât şi a Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral - Delta Dunării. Revenind la evenimentele din sudul litoralului, anunţate, aşadar, pe reţeaua de socializare, ele vor avea loc în mai şi în iunie. Cel din luna mai este intitulat "Patimile lui Hristos", iar al doilea - "Festivalul Antic Callatis". Conform anunţului de pe reţeaua de socializare, "Festivalul Antic Callatis este iniţiat şi organizat Groove Hour în parteneriat cu Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării şi de Primăria Mangalia, cu participarea asociaţiilor de reconstituire istorică din Grecia, Bulgaria şi România. Evenimentul va anima între 7 şi 9 iunie 2013 centrul istoric al oraşului Mangalia cu activităţi cultural-educative adresate publicului de toate vârstele. Festivalul Antic Callatis integrează specificul istorico-arheologic şi natural al oraşului Mangalia şi conţine evenimente inter-culturale, artistice, de media vizându-se astfel promovarea intensivă a potenţialului turistic al oraşului şi al Dobrogei. Festivalul Antic Callatis se va desfăşura in preajma Muzeului Callatis. Festivalul va demara vineri, 7 iunie, la ora 17.00. Prin Festivalul Antic Callatis organizatorii îşi propun să readucă în memoria colectivă perioada de glorie a cetăţii antice Callatis atât de bogată în evenimente şi obiective si personaje istorice. De asemenea, Festivalul vizează o deschidere a orizonturilor turistice atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional asupra oportunităţilor de petrecere a timpului liber pe litoralul românesc, dar şi în zonele extralitorale. În anul 2013, odată cu prima ediţie a evenimentului, vor fi demarate şi alte activităţi (...)".

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108