REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Asociația Oamenilor Mici dă de pământ cu Bianca Drăgușanu: „Ne-a jignit pe toți!“

Asociația Oamenilor Mici dă de pământ cu Bianca Drăgușanu: „Ne-a jignit pe toți!“

Redacție 30 septembrie 2022 | 23:21 1134

Asociația Oamenilor Mici, care reprezintă persoanele cu nanism, consideră că folosirea într-un podcast de către fotomodelul Bianca Drăgușanu a expresiei "nu ești înaltă, nu ești om, ești pitic" este o jignire adusă persoanelor cu nanism din țara noastră și din lumea întreagă.

Bianca Drăgușanu

„Remarca a fost preluată și rostogolită în mediul virtual de nenumărate site-uri care nu au văzut în aceasta decât un mijloc de a-și crește traficul și vizibilitatea. Niciunul dintre site-urile care au preluat afirmația nu s-a gândit că asocierea dintre "nu ești înaltă, nu ești om, ești pitic" ar aduce o ofensă oamenilor care din întâmplare suferă de această condiție.”, spune asociația într-un comunicat trimis redacției.

Asociația Oamenilor Mici atrage atenția asupra acestor detalii, care chiar dacă nu au fost enunțate cu intenție, au produs revoltă și disconfort în sufletele membrilor ei. Persoanele cu nanism acceptă în general termenul de pitic dacă nu este folosit ca jignire sau în context discriminatoriu.

„Considerăm că, în cazul de față, ar fi frumos și corect ca invitata să-și prezinte scuzele pentru jignirea adusă acestei categorii de oameni care se luptă din greu să-și găsească locul într-o societate nu prea deschisă persoanelor cu dizabilități, iar mass media să sancționeze astfel de derapaje. Oamenii de statură mică sunt membrii ai societății, au aceleași drepturi, responsabilități și sensibilități ca semenii lor mai înalți.”, se spune în comunicat, scrie stiripesurse.ro.

Sunt cunoscute peste 400 de afecțiuni care au ca efect restricționarea creșterii, iar cele mai întâlnite forme de nanism sunt acondroplazia și nanismul hipofizar. Nanismul hipofizar se caracterizează prin creștere limitată dar proporționată, iar acondroplazia se caracterizează prin statura foarte mica, media este de 130cm, disproporționată, cu membre superioare și inferioare foarte scurte.

Nanismul nu este o dizabilitate intelectuală, de aceea oamenii mici pot avea o viata normală, independentă și completă. Însă, pentru a reuși, este nevoie de multă atenție și sprijin din partea familiei și statului, acceptare și încurajare din partea societății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dimpotrivă, femeile trebuie sa fie gingașe, sensibile, finuțe.
2
2
Ursule, ti-am zis sa nu tii coada in lac ha ha ha
0
1
MARE iti e gradina pana si cei MICI ajung vazuti
2
2
Mică mirarea sa-mi fie sa vad așa ceva in ziua de azi. Mică, foarte mică.
2
1
Este jos-nic ceea ce zice femeia asta de plastic.
5
0
De ce nu vă ridicați la nivelul provocării?
2
3

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367