REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
19° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Asociaţia Save the Dogs acuză oamenii legii că nu au salvat două animale încuiate în casă. VEZI REACŢIA POLIŢIEI!

Asociaţia Save the Dogs acuză oamenii legii că nu au salvat două animale încuiate în casă. VEZI REACŢIA POLIŢIEI!

Replica API 21 februarie 2014 | 00:00 140

Acuzaţii grave la Năvodari! Asociaţia de protecţie a animalelor, Save the Dogs, acuză oamenii legii din Năvodari că nu intervin pentru salvarea animalelor. Ei spun că o femeie, ce avea un câine şi o pisică, a încercat să se sinucidă, motiv pentru care a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Palazu Mare, iar animalele au rămas închise în apartament şi nimeni nu a făcut nimic pentru ele. De cealaltă parte, poliţiştii spun că au dat curs oricărei sesizări, însă nu ştiu nimic despre cazul de faţă întrucât nu au fost anunţaţi.

Un câine şi o pisică au stat închişi timp de o săptămână într-un apartament din Năvodari, după ce stăpâna lor a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Palazu Mare, în urma unei tentative de suicid, spun reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor "Save the Dogs". "În dimineaţa zilei de 19 februarie, Asociaţia STD a fost informată de existenţa unor animale închise într-o locuinţă din Năvodari. O echipă a asociaţiei a intervenit cu promptitudine în acest caz şi s-a deplasat la Spitalul de Psihiatrie din Palazu Mare pentru a o contacta pe stăpâna animalelor şi pentru a găsi o soluţie pentru a le salva. Cu toate că, datorită colaborării cu medicii de acolo şi cu acordul femeii, am reuşit să intrăm în apartament, sprijinul poliţiei a fost inexistent. Deşi Poliţia oraşului Năvodari ştia de existenţa acestui caz şi cu toate că există o lege cadru (Legea nr. 8/2008) care protejează drepturile animalelor, aceştia au rămas indiferenţi la sesizările pe care le-au făcut atât femeia, cât şi vecinii ei.", au spus reprezentanţii Asociaţiei, pe când Sara Turetta, preşedintele Save the Dogs, a menţionat: "Este foarte grav faptul că unii reprezentanţi ai Poliţiei Române nu au înţeles că legea protejează nu doar oameni, ci şi animale şi aceştia au obligaţia să aplice legea". Poliţiştii din Năvodari cred că la mijloc esre vorba de rea intenţie, întrucât au făcut verificări şi nu există nici o sesizare cu privire la acest aspect. Menţionăm că animalele sunt în afara oricărui pericol, ele reuşind să mănânce ce au găsit prin casă şi să bea apă de la robinetul care picura.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212