REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Asociaţii Banias şi Mironescu, în instanţă cu Finanţele

Asociaţii Banias şi Mironescu, în instanţă cu Finanţele

Replica API 27 mai 2011 | 00:00 113

Firma în care apar, ca acţionari, senatorul Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, SC Euroshipping Services SRL, apare într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanţa. Pe data de 17 februarie a.c., pe secţia "contencios administrativ şi fiscal", a fost înregistrat dosarul 3054/118/2011, având ca obiect "anulare act administrativ", în care firma apare ca reclamant, în contradictoriu cu Direcţia Generală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Biroul de soluţionare contestaţii. Deşi dosarul a fost înregistrat în februarie, până în prezent au avut loc 3 termene în instanţă, respectiv pe 24 februarie, 24 aprilie şi cel de azi, 26 mai. Menţionăm că în cadrul primelor 2 termene nu s-a întâmplat nimic, instanţa fiind nevoită să amâne cauza. Potrivit şefului DGFP Constanţa, Bogdan Huţucă, dosarul se referă la calcularea unor taxe, de către DGAOV, contestată de firmă. Contestaţia a ajuns în atenţia DGFP, care a respins-o, aşa încât Euroshipping a mers în instanţă.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212