Asta mai lipsea! Podul de la Butelii se închide pentru reparaţii
Asta mai lipsea! Podul de la Butelii se închide pentru reparaţii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJudeţul podurilor veşnic în lucru
Judeţul podurilor veşnic în lucru
În câteva luni va începe reabilitarea pasajului Cumpenei, cunoscut drept Podul de Butelii. Primăria Muncipiului Constanţa a eliberat luni, 22 februarie a.c., autorizaţia de construcţie, pentru efectuarea de „reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei”, situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, fără număr, zona IC Brătianu. Documentul are valabilitate 12 luni. Într-una din şedinţele de consiliu de anul trecut, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre privind trecerea Podului de la Butelii, din gestiunea SC Confort Urban SRL în gestiunea Primăriei Constanţa, pentru investiţii.
După finalizarea lucrărilor, pasajul va reveni în administrarea Confort Urban. În bugetul municipiului Constanţa a fost prevăzută deja suma necesară de bani pentru reparaţia capitală a podului, care va dura opt luni. De asemenea, în cursul lunii martie, va fi demarată licitaţia pentru atribuirea contractului de reparaţii a Podului de la Butelii, urmând ca, cel mai probabil, lucrările să înceapă după două luni.
Podul de Butelii ar putea fi închis total pe durata lucrăilor, astfel circulaţia rutieră nu va fi permisă, iar cel mai probabil vor apărea rute ocolitoare. Podurile reabilitate la Constanţa nu au o istorie prea bună, deoarece întotdeauna lucrurile s-au mişcat foarte încet. Avem aici exemplul Podului de la Agigea, unde lucrările au durat aproximativ şase ani şi urmează să fie din nou închis pentru alte lucrări, dar şi a Podului IPMC, unde lucrările au durat zece ani.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.