Atacat cu sabia, la Cuza Vodă! Vinovatul, nemulţumit de cum a decurs procesul!
Atacat cu sabia, la Cuza Vodă! Vinovatul, nemulţumit de cum a decurs procesul!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Tribunal
La Tribunal
Dumitru Gănete, condamnat anul acesta la 6 ani și 9 luni de închisoare, este nemulțumit de modul cum a decurs procesul. Astfel, de cum a fost dată sentința definitivă, el a și cerut revizuirea dosarului. Pe 7 iulie, Tribunalul Constanța i-a respins cererea. Decizia este definitivă. Reamintim că totul s-a petrecut în seara de 7 octombrie , în jurul orelor 19.20, când Ion Stănescu, de 43 de ani, a fost agresat de Dumitru Gănete, de 45 de ani.
Însă, spiritele se încinseseră în urmă cu puţin timp, când Stănescu ar fi mers la magazinul lui Gănete, din localitate, acolo unde ar fi făcut tărăboi. Patronul a fost sunat de fiică, fiindu-i relatat întreg „episodul”. Supărat, Gănete ar fi pus mâna pe o sabie şi a pornit spre domiciliul celui vizat. Ajuns acolo, Stănescu se afla chiar în faţa casei.
Agresorul a coborât din autoturism şi a încercat să-l lovească cu sabia. În încercarea de a se apăra, Stănescu s-a ales cu o tăietură urâtă între degetul mare şi cel arătător ale mâinii, după care sabia l-a lovit în zona capului. Martorii au sunat la 112, conflictul fiind stins. Victima a fost transportată la spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. Oamenii legii au demarat cercetările, Dumitru Gănete fiind reţinut şi apoi prezentat cu propunere de arestare preventivă.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News