REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ateliere de confecționat mărțișoare și activități educative, la Constanța

Ateliere de confecționat mărțișoare și activități educative, la Constanța

Replica API 6 februarie 2020 | 00:00 547

RAEDPP Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, organizează Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, care va avea loc în perioada 24 februarie - 2 martie, pe aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare (în fața centrului comercial Tomis Mall). Evenimentul vine în întâmpinarea constănțenilor aflaţi în căutarea de cadouri cu ocazia Zilelor de 1 și 8 Martie, cu o selecție de mărțișoare și daruri originale.

Ateliere de confecționat mărțișoare și activități educative, la Constanța

Zilnic, în intervalul orar 12:00 - 20:00, veți găsi la târg mărțișoare, care vor fi la loc de cinste, fie ele realizate din scoici, croșetate sau parfumate cu lavandă. Totodată, veți putea găsi bijuterii și accesorii handmade, cosmetice naturiste dar și aranjamente florale, perfecte pentru a fi dăruite celor dragi.

Nici cei mai mici vizitatori ai târgului nu vor fi uitați. Special pentru ei se vor organiza ateliere de confecționat mărțișoare și vor avea loc activități educative. Voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup Candidat Dacia Pontica Constanța îi vor învăța pe copii despre importanța lucrului în echipă, dar și cum să aibă grijă de mediul înconjurător și să respecte natura. Atelierele se vor organiza folosind materiale și tehnici cercetășești. Participarea este gratuită!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere