Atentate în Sri Lanka: Bisericile catolice, închise „până la noi ordine“
Atentate în Sri Lanka: Bisericile catolice, închise „până la noi ordine“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestToate bisericile din Sri Lanka vor rămâne închise şi nici o slujbă nu va fi oficiată până la ''ameliorarea situaţiei din domeniul securităţii'' după atentatele de Paşte, soldate cu 359 de morţi, a anunţat un responsabil al Bisericii srilankeze, relatează joi AFP.
''La recomandarea forţelor de securitate, ţinem închise toate bisericile'', a declarat sursa, adăugând că ''nu va avea loc nici o slujbă religioasă publică până la noi ordine''. Duminica trecută, trei biserici au fost lovite de kamikaze în plină slujbă de Paşte, provocând un carnagiu.
Sri Lanka a întărit de atunci securitatea în jurul bisericilor, potrivit unor responsabili ai guvernului. Minoritatea creştină reprezintă 7% din populaţia ţării, în majoritate budistă (70%).
Ţara sud-asiatică s-a angajat într-o uriaşă ''vânătoare'' de suspecţi având legătură cu atentatele sinucigaşe, atribuite de către autorităţi grupării locale National Thowheeth Jama'ath (NTJ) şi care au fost revendicate de către organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI).
Aproape 75 de persoane au fost interpelate în acest stadiu al anchetei privind atentatele, unele dintre cele mai sângeroase din lume de la atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA.
Armata srilankeză a anunţat joi desfăşurarea a mii de soldaţi suplimentari pentru a sprijini poliţia în operaţiunile de căutare. Este în vigoare starea de urgenţă pentru a da mai multă putere forţelor de securitate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News