ATENȚIE! A fost arborat steagul roșu pe litoralul românesc. Riscul de înec este foarte ridicat
ATENȚIE! A fost arborat steagul roșu pe litoralul românesc. Riscul de înec este foarte ridicat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎncă de la primele ore ale zilei, în Mamaia, dar și pe plajele din Constanța, a fost arborat steagul roșu. Vântul bate foarte tare și ridică valuri de aproape un metru și jumătate la mal.
La fel se întâmplă și în sudul litoralului. Steagul roșu a fost arborat și în Eforie, dar și în stațiunea Olimp. Salvamarii folosesc portavocea pentru a-i avertiza pe turiștii care ignoră steagul și spun că mulți dintre aceștia nu iau în seamă sfaturile lor.
Este risc ridicat de înec și pentru că la mal se formează curenți puternici care îi pot trage rapid pe turiști în larg, chiar și pe înotătorii experimentați.
Ce semnifică steagul roșu
Steagul roșu interzice categoric înotul, cel galben permite scăldatul cu prudență, iar cel verde înseamnă că marea este sigură.
Ce este steagul albastru
România are în prezent numai șase sectoare de plajă care au primit steagul albastru. Distincția este primită numai dacă sunt îndeplinite o serie de condiții: plajă curată, nisip fin, apă limpede, salvamar la post, spațiu verde și servicii de calitate.
Dintre cele şase plaje românești premiate cu steagul albastru, trei sunt în Năvodari, două în Mamaia şi una în Olimp. În timp ce unele plaje își depășesc condițiile, iar altele rămân constante, în Eforie, două plaje care au fost certificate în trecut și-au pierdut distincția. Steagul albastru este considerat un simbol internațional care atestă calitatea plajelor și grija față de mediu, potrivit romaniatv.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













