REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Atenție, constănțeni! Circulă autobuzele CT Bus

Atenție, constănțeni! Circulă autobuzele CT Bus

Replica API 21 decembrie 2019 | 00:12 534

După mai multe ore de negocieri, timp în care vineri, 20 decembrie, au creat un adevărat haos în Constanța, șoferii de pe autobuzele CT BUS au obținut, în cele din urmă, ceea ce își doreau, așa că au revenit pe traseu începând cu ora 13.30. Sau, mai bine spus, au obținut o parte din cerințe, deoarece lista de revendicări este destul de lungă, printre solicitări numărându-se și demisia directorului general Bogdan Niță.

Iată că, șoferii au obținut, pe lângă tichetele în valoare de 330 de lei, reprezentând primă de sărbători, și suma de 170 de lei, în total ajungându-se la suma de 500 de lei. Mai mult, se va înființa o comisie care lunar se va întruni cu reprezentanții șoferilor, și care va lua act de numulțumirile și problemele acestora.

Nu au obținut însă demisia directorului Bogdan Niță. ”Vor demisia directorului pentru că le-a dublat salariile, pentru că au tichete de masă, pentru că e mai bine”, a spus Bogdan Niță, directorul CT BUS SA.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Soferi trbuiau sa faca greva sambata si duminica pt ca nu e obligatoriu uichendu sa mergi la muca. si o sugeu toti. se lucreaza doar 5 zile pe saptamana nu 7 cum lucreaza proati soferi ca sa stranga un salariu net de 2500 lei
0
0
toti de mai jos care nu le convine greva soferilor va rugam sa ne sugeti pooola.
0
0
Nu are nici un sofer 4000 de lei net.. atat are seful de autobaza! Inginer de 49 de ani in munca la ratc... dezinformare totala! S-a dublat salariul cu contributiile de la angajator la angajat... soferii sunt oameni care au si ei la randul lor familii de intretinut, rate de banci si poate ca au 4000 brut. Nu net!
1
1
greva spontana este o mizerie gandita special pentru perioada asta si ziua asta. pe de cealalta parte. pentru a judeca lucrurile, trebuie transparentizate salariile, adica publicate, cu tot cu eventuale sporuri. Sa nu fie vre-o situatie in care soferul de autobuz are sensibil mai mult ca un fraier care a facut degeaba facultate si s-a facut inginer sau mai stiu eu ce, job-uri deastea pentru fraeri care nu are scoala vietii
1
2
betivii circula cu rata adica autobuzul.In restul lumii civilizate au limuzine.trantaoriilor si daunatorilor faceti umbra pamantului.la groapa comuna veti fi ingropati betivilor
3
5
Vrem maxi -taxi
2
13
si tu esti si mai prost ca primarul... au 3200 baza, la asta se adauga destule sporuri.. ajung spre 4000 net desteptule
8
2
Soferi jegosi.Sa le ia politia permisele ptr ca intra fara sa se asigure cu tupeu,vorbesc tot timpul la telefon.Nu mai pot lua bani de bilete la negru si fura motorina de la autobuzele noi!Sa mearaga la privat sa lucreze!
6
6
Nita a mai fost batut de oameni cand lucra in port, nu e timpu pierdut, la cat de redus mintal e...
12
11
Cu ce a zis un coleg mai jos. Ar trebui ca si pensionarii sa plateasca. Macar 10 la suta din cat plateste un om normal. Dar sa nu fie 100 la suta gratis. Gratuitatile duc la abuz tot timpul. Pana si in tarile civilizate pensionarii au 90 la suta reducere, nu gratuitate.
19
3
De unde vreti salarii mai mai daca footeti carburantul noaptea intre 23.30 ,05.00 cu 10 calatori pe tot traseul de nu scoateti nici motorina,d'api uzura masinii si salariul soferului!
17
2
De la anu' o sa se mareasca impozitele si taxele si o sa aiba bani de salarii. Dar bine ar fi ca nimic sa nu mai fie gratis. Si pensionarii sa dea si ei cat de cat acolo. Un abonament cu max.2 linii sa fie 15 Ron pentru un pesionar cu pensie mica,restul cu pensii mai mari de 1500 sa plateasca normal. Sa fie gratis la elevii din clasele 1-8.
13
0
Sunt Mitica si mi-am cumparat o vila in Costinesti cu 200 000 de euro. Descultilor....daca mai stateam un pic va amanetam regia....
24
2
Ia verificati declaratiile de avere ale actualilor si fostilor directori ai regiei si veti avea surprize.....
36
0
Te-a pus Dumitru Coiciu sa postezi? Numai ala e asa de coleric de se ia si de familiile oamnenilor....
29
5
ba ratatule. ai probleme psihice tu si neamul tau. care 4000 de lei? au 3200 brut. tu fiind prost ca primarul. nu stii ce inseamna 3200 brut. esti prost. atat. si tu si copiii tai.
15
34
Sa luati la mumu cu greva voastra. Blocati un oras intreg pentru ca nu va mai ajung cei 4000 lei salariu?!? Sa va fie rusine pt ceea ce ati facut. Facuta comisie disciplinara pt cei care au blocat illegal activitatea . Decat greva mai bine sa invete sa fie civilizati in trafic si sa se comporte adecvat.
39
9
Victorie.asta e suta de lei a lui nea nicu.urmatorul pas?scumpirea calatoriei,ca doar nu o dea marirea din buzunarul lui fagadau
17
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212