REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Atenție la fraudele online! Like-urile pe YouTube sau Tik-Tok nu sunt generatoare de câștiguri financiare

Atenție la fraudele online! Like-urile pe YouTube sau Tik-Tok nu sunt generatoare de câștiguri financiare

A.F. 5 aprilie 2025 | 11:01 644

Tot mai multe persoane cad în capcana infractorilor specializați în infracțiuni informatice, modurile de operare folosite de aceștia pentru golirea conturilor bancare fiind din ce în ce mai diversificate.

Atentie la fraudele online! Like-urile pe YouTube sau Tik-Tok nu sunt generatoare de castiguri financiare

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea atrage atenția asupra fraudelor online, datele statistice stabilind faptul că victimele au vârste cuprinse între 35-75 de ani și sunt stabile financiar.

În schimb, s-a constatat că autorii dețin cunoștințe atât financiar-bancare temeinice, cât și psihologice, de care se folosesc pentru a atrage victimele în jocurile lor, câștigându-le încrederea, ipotezele/scenariile invocate de aceștia variind în raport de pregătirea socio-profesională a fiecărei victime în parte și de modalitatea în care aceasta își manifestă dorința de îmbogățire facilă.

De cele mai multe ori, victimelor li se transmit de către autori, în urma determinării acestora de a transfera sume modice în conturile indicate de autori (ex. 250 euro/1250 lei)- fie că devin la început investitori, fie că intermediază tranzacții cu sume importante, urmând a înregistra câștiguri din comisioane.   
           
O modalitate folosită de autori este prezentată de obținerea de câștiguri financiare prin aprecierea de postări, în special clipuri de pe platforme precum YouTube sau TikTok, autorii promiţându-le victimelor această activitate ca find un al doilea job sau un venit pasiv.

Activitatea infracţionala începe cu primirea de către utilizatori a unor mesaje nesolicitate, formulate în limba engleză sau română, care îi îndeamnă să aprecieze anumite postări pe retelele de socializare, în special clipuri de pe platforme precum YouTube sau TikTok, promiţându-le această activitate ca fiind un al doilea job sau un venit pasiv.

Pentru a crea o iluzie de legitimitate, infractorii trimit sume mici de bani în conturile utilizatorilor care apreciază postările.

- Ai grijă de banii din contul tău bancar! 
- Datele cardului bancar și ale actelor de identitate nu sunt pentru oricine! 
- Aveți grijă ce aplicații informatice instalații în telefonul mobil!
- Dacă ai primit un mesaj telefonic, prin care o cunoștință îți solicită ajutor financiar, contactează prin apel vocal acea persoană, înainte de a trimite banii! Nu te lăsa păcălit! 
- Like-urile pe YouTube sau Tik-Tok nu sunt generatoare de câștiguri financiare, dacă ești îndemnat să folosești propriile venituri!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sunt zeci de mii de firme private furnizoare de produse sau servicii de orice fel care conditioneaza vanzarea produselor sau serviciilor de buletin dupa care fac o copie de 35 de ani datele din buletinul meu sunt acum vrand nevrand in zeci de mii de baze de date; autoritatile stiu si nu fac nimic ptr ca multe din aceste firme sunt clientela politica a mafiei psdnl si ne lasa la mana lor; bazele lor nu sunt securizate foarte bine si cu siguranta au fost sparte si copiate de mii de ori de hackeri si iinfractori de tot felul; datele din buletin nu ar trebui sa mai fie nici o garantie ptr nimeni; si nu e vorba numai de datele din buletin ci si de email telefon si adresa tot de 35 de ani; ce pretentii sa mai ai cand tara e condusa de iinfractorii psdnl de 35 de ani
0
0