REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Atenție pe cine primiți în casă! S-a dat drept angajat al Regiei de Apă pentru a escroca oamenii

Atenție pe cine primiți în casă! S-a dat drept angajat al Regiei de Apă pentru a escroca oamenii

Victor ROTARU 31 ianuarie 2023 | 00:00 239

Există tot felul de metode de a face bani prin metode nu tocmai ortodoxe. Reihan Amis, un bărbat din Constanța, a reușit să păcălească mai multe persoane, afirmând că este angajat al companiei R.A.J.A., cerând persoanelor câte 200 de lei, ce reprezentau costurile verificării instalației sanitare. Pe lângă taxa de constatare, când oamenii nu erau pe fază, pătrundea în alte camere pentru „a-și rotunji și mai mult veniturile”.

Atentie pe cine primiti in casa! S-a dat drept angajat al Regiei de Apa pentru a escroca oameniiFoto cu rol informativ

Reihan Amis a reușit să păcălească mai multe persoane, dându-se drept un angajat al R.A.J.A., spunându-le persoanelor că trebuie să verifice instalațiile sanitare, cerând o taxă de 200 de lei pentru constatare. Astfel, acesta a reușit să sustragă din apartamentul unei persoane un plic cu suma de 2265 de lei, iar din apartamentul altei persoane, o borsetă în care se aflau 1200 de lei.

Potrivit unei victime, Reihan Amis i-a spus că lucrează la compania de apă R.A.J.A. și că trebuie să verifice dacă funcționează apa menajeră de la baie. Persoana l-a condus pe acesta până la baie, a verificat robineții de sub chiuvetă, după care bărbatul i-a spus că a rezolvat problema și că trebuie să îi plătească suma de 200 de lei pentru intervenție, dar și pentru niște lucrări care ar fi urmat să fie executate. Persoana vătămată l-a condus pe Reihan Amis până pe holul de la intrare spunându-i să o aștepte acolo pentru a-i aduce banii.

Atentie pe cine primiti in casa! S-a dat drept angajat al Regiei de Apa pentru a escroca oameniiMinută judecătorească

Reihan Amis a văzut unde ține banii persoana vătămată, iar după ce aceasta s-a întors să îi aducă leafa pentru constatare, hoțul a rugat-o să mai verifice o dată robineții de la baie, să vadă că treaba este una bună. În timpul în care persoana a verificat robineții, Reihan Amis a pătruns în sufragerie, acolo de unde a sustras plicul cu bani al persoanei și s-a făcut nevăzut.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Reihan Amis la 3 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție, ca urmare a contopirii pedepselor. Decizia nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212