rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ATENȚIE! Poliţia VERIFICĂ dacă aveţi maşina ECHIPATĂ cu ANVELOPE de IARNĂ

Începutul săptămânii a debutat, la Constanţa, cu un episod de iarnă adevărată. Pe lângă controalele de rutină, poliţiştii aflaţi în patrulă prin judeţ i-au verificat pe conducătorii auto dacă şi-au echipat corespunzător autovehiculele pentru iarnă. Se pare că, din acest punct de vedere, nu au fost semnalate probleme.

Au fost verificate, printre altele, şi anvelopele de iarnă

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii prezenţi pe drumurile constănţene nu au constatat nereguli în ceea ce priveşte anvelopele de iarnă. “Printre altele, filtrele de poliţie au avut în vedere şi acest aspect, ţinând cont că a nins în ultimele două zile. Se pare că oamenii au fost pregătiţi şi nu au existat probleme”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ce amenzi riscați dacă nu aveţi anvelope de iarnă

Legea cauciucurilor de iarnă a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei care circulă pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat corespunzător. Anvelopele de iarnă se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate cu inscripţia „all seasons”.

Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Diana MAXIMIUC

joi, 3 decembrie 20203118
Comentarii

11Mue(4 dec 20:43)
Sugeti cauciucu
11e unu pe youtube(4 dec 19:26)
politist cu bmw si isi pune anvelope sh, ca nu are bani de noi...mai mare rasu, fac aia misto de el prin comentarii
01Dndhhd(4 dec 14:54)
Adevarat ba ce zice asta de jos strazile sunt pregatite de iarna?
05Eos(3 dec 22:15)
Dar cand verifica daca strazile sunt echipate de iarna?
21big b0$$(3 dec 21:18)
pai daca ai bmw, mai trebuie cauciucuri de astea de iarna. alea de vara nu e tot cauciuc
35Asteptam o iarna puternica(3 dec 21:13)
sa te caci pe anvelopele allseason...Adica pot fi anvelope de iarna si vara...adica poti sa fi barbat si femeie in acelasi timp...muie celor care cred n anvelopele allseason pot indeplini doua sarcini.
34Coco(3 dec 16:51)
Nu mai mancati kakat ca opel, sunt foarte multi cu audi, bmw, mercedes si alte marci care nu au anvelope de iarna, ca sunt scumpe cica
117hahaha(3 dec 12:24)
Fara zapada pe carosabil nu au termen legal sa ti dea amenda asa ca pot verifica cat for ei
97Sofer(3 dec 12:07)
Eu la OPEL mi-am pus cauciucuri de fier si sunt si patrate, merge foarte bine pentru ca OPEL e masina nemteasca premium la fel ca Iohannis
314nicu(3 dec 11:08)
Marius, daca ai opel si anvelope M plus A poti sa sugi penisul tuturor fara probleme
54Marius(3 dec 10:57)
Daca am opel merge anvelope M plus A sau nu trebue sa fie?
1112divoc(3 dec 08:30)
Pai cum pot verifica niste analfabeti ce scrie pe anvelope????
25ce bine ca le da amenda(3 dec 08:23)
un fleac de amenda, ce e 500e ar spune un cocalar parvenit
67Cine cumpara cauciucuri all(3 dec 08:15)
seasons, x e prost, x nu gandeste!
77constantean(3 dec 08:12)
La ce ierni avem in Constanta all season MS e cea mai buna alegere.
77gigi berlogea(3 dec 06:54)
pt pulifrici asta de la 6:39. la all season nu iei amenda. scutesti o gramada de timp cu montatul si demontatul lor, ca sa nu mai vb de locul ocupat cu pastrarea lor.
78gigi(3 dec 06:39)
bouareall seasons iti iei amenda.pkus ca nu sint bune nici iarnA,nici vara.daca esti cali,pierzi dublu...Mai bine mergi cu trotineta,sau roaba din dotare,e moca..
64Adi(3 dec 05:57)
Pai nu mai au rabdare jeg....le nici macar sa cada zapada sau sa fie polei.
124Mda(3 dec 01:21)
All season rezolvi orice problema
mai mult...Replica
16 ian 19:43ReplicaDOLIU la Universitatea Ovidius! A MURIT conf. univ. dr. Gabriela Lilios

...14002

16 ian 16:07ReplicaAdministratorul localului BABYLON, AMENDAT de POLIȚIȘTI!1746
16 ian 12:03ReplicaINCIDENȚA cazurilor de COVID, în Constanța, în uşoară creştere1818
16 ian 00:39ReplicaPortul Constanța ÎNCHIRIAZĂ pilotine de la Coremar-ul familiei STAVROSITU

Administrația Portului Constanța va cheltui peste 5 milioane de lei pentru închirierea a 4 pilotine de la Coremar SA...3976

16 ian 00:35ReplicaCe INGINERII a făcut MUHSCINĂ pentru a-și scăpa una dintre FIRME de FALIMENT2899
16 ian 00:33ReplicaȘefa DSP TRĂIEȘTE pe altă PLANETĂ!6232
16 ian 00:31ReplicaSenatorul Remus NEGOI: Stelian ION, cel mai POTRIVIT pentru funcția de MINISTRU al Justiției

A lăsat mediul privat pentru a se dedica nevoilor constănțenilor și are convingerea că, în cei patru ani de...730

16 ian 22:49ReplicaDouă IMOBILE ale pizzeriei SAN MARCO, DESFIINŢATE de Primăria Constanța4352
16 ian 00:23ReplicaPsihoterapeutul Elena HARBUR: PANDEMIA a AFECTAT relaţiile de CUPLU. VIDEO!1033
16 ian 22:51ReplicaClubul LOFT din MAMAIA se JUDECĂ cu POLIȚIA din cauza unei AMENZI

În sezonul estival cluburile de la malul mării au fost deseori amendate din cauza nerespectării regulilor impuse în...1308

16 ian 00:18ReplicaMai MULTE baze SPORTIVE vor fi PRELUATE de PRIMĂRIE pentru REABILITARE1418
16 ian 00:15ReplicaMALUL canalului Canalului Dunăre - Marea Neagră a luat-o din NOU la VALE, în dreptul comunei Cumpăna2753
Vremea
-3.1°-3.1° - -2.3° sâmbătă, 16 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 10.46 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/49392149261127
5/403414110220
joker121011273619
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 ian 00:00SportFĂRĂ PRECEDENT în istoria handbalului: Două meciuri simultane s-au terminat la egalitate, cu același scor

Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la Mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au...436

16 ian 00:00SportLazio, victorie clară în Derby della Capitale! Immobile și Alberto, lecție de fotbal pentru AS Roma

Lazio-AS Roma este primul mare derby al etapei a 18-a din Serie A, una în care va avea loc și marele duel dintre Inter...444

16 ian 00:05SportFCSB - Astra Giurgiu 3-0

FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul...444

16 ian 00:00SportDinamo a câştigat derby-ul de tradiţie cu Steaua

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 99-88, vineri, în Sala Polivalentă din...378

Local
16 ian 00:05LocalANI GREI de ÎNCHISOARE pentru o colegă de `AFACERI` a FEMEII GRAȚIATE de BĂSESCU

Argentina Ștefan are un ”palmares” bogat în infracțiuni, ea fiind condamnată de mai multe instanțe din țară,...2279

16 ian 21:52LocalPescuit comercial, fără documente legale, în Delta Dunării

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au descoperit, în zona de competență,...824

16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

1156

16 ian 21:51LocalPrimăria Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil

Grija pentru animale este esențială pentru o administrație preocupată de bunăstarea locuitorilor săi. E o...636

16 ian 21:52LocalSTS: Platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID, în procedură de actualizare pentru etapa a II-a

Platforma naţională pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19 nu s-a blocat din cauza numărului de accesări...722

16 ian 18:55LocalConstănţenii sunt dispuşi să DONEZE BANI pentru GRĂDINA de VARĂ

Grădina de vară din Constanţa reprezintă pentru cei mai mulţi dintre locuitori o emblemă şi locul unde şi-au...1142

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...812

16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 64 de ani, care a condus un autoturism...1769

16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

1211

Politică
Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4073

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3461

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3064

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3011

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4662

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3683

Monden
16 ian 20:45MondenTemeri adeverite: Screech din serialul 'Salvați de clopoțel' are cancer

Actorul american Dustin Diamond, cunoscut din serialul "Salvaţi de clopoţel/ Saved by the Bell", a fost diagnosticat...413

16 ian 20:16MondenSelena Gomez a lansat primul său single în limba spaniolă

Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a lansat joi piesa "De una vez" un cântec în limba spaniolă...338

16 ian 00:00MondenUn serial documentar despre Demi Lovato va deschide SXSW Film Festival 2021

317

16 ian 00:00MondenApple va produce un film despre Napoleon Bonaparte, ce va fi regizat de Ridley Scott

Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat...324

16 ian 20:07MondenBong Joon Ho, regizorul filmului „Parasite“, va prezida juriul Festivalului de la Veneţia

Bong Joon Ho, regizorul filmului "Parasite", va prezida juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Veneţia,...326

16 ian 20:05MondenRegizorul Noah Baumbach va ecraniza romanul „White Noise“, al scriitorului american Don DeLillo

317

Mapamond
16 ian 00:00MapamondSUA: Autorităţile federale au executat încă un condamnat la moarte

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată...356

16 ian 00:00MapamondAvion căzut în Marea Java: Înregistrările unei cutii negre pot fi extrase

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui...338

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

300

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA au înregistrat 3.882 de morţi de COVID-19 într-o singură zi

SUA, cea mai afectată ţară de pandemie, au înregistrat în total de la declanşarea crizei de coronavirus 23.282.329...310

16 ian 00:00MapamondRusia: Vaccinul Sputnik V victima unor restricţionări pe Twitter

Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de...368

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: Două milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu prima doză

314

Sănătate
16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...336

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile

Noile cercetări efectuate pe porci arată că aportul de zahăr modifică circuitele creierului prin care acesta...335

16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

340

16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...312

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

Beneficiile găsite în fructe și legume, cum ar fi vitaminele, pot dispărea în timpul gătitului. Ce poți face...337

16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?

385

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT