REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Atenție, se oprește apa în localitățile Culmea, Oituz și Mihail Kogălniceanu

Atenție, se oprește apa în localitățile Culmea, Oituz și Mihail Kogălniceanu

Ana Maria LIPAN 3 octombrie 2023 | 09:28 1432

În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă, se va întrerupe furnizarea apei potabile de joi - 05 octombrie 2023, ora 22.00, până vineri - 06 octombrie 2023, ora 06.00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Culmea, Oituz și Mihail Kogălniceanu cu Baza Militară și Aeroportul Internațional, precum și agenții economici din zonă.

 Atentie, se opreste apa in localitatile Culmea, Oituz si Mihail Kogalniceanu

Investiția face parte din Contractul de Lucrări 31 – „Stație tratare apă, rezervoare, gospodării de apă Năvodari, reabilitare stație de pompare Ovidiu” în valoare de aproximativ 41 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). 

"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.", au transmis reprezentanții RAJA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
RAJA CONSTANTA, veniti sa luati molozul din gardul Cimitirului Uman de pe strada Baba Novac ? Ati construit Statia de pompare si ati pus molozul in gardul cimitirului. Ati construit conducta de canalizare de la blocurile BN la statie si ati pus molozul in gardul cimitirului. Ati construit conducta de canalizare din noul cartier Anadalchioi la statia de pompare si ati depus molozul in gardul cimitirului. Nu va este rusine de Constanta si de constanteni ?
1
0