Aterizare de urgență a unui avion american cu destinația Amsterdam. 25 de persoane au fost rănite. Video
Aterizare de urgență a unui avion american cu destinația Amsterdam. 25 de persoane au fost rănite. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn zbor al companiei americane Delta Airlines a efectuat o aterizare de urgență miercuri pe Aeroportul Internațional Minneapolis-St. Paul, după ce zeci de persoane au fost rănite în urma unor turbulențe „semnificative”, anunță BBC. La bord se aflau 275 de pasageri și 13 membri ai echipajului.
Zborul 56, cu destinația Amsterdam, a decolat de pe aeroportul din Salt Lake City la ora locală 16:30, înainte de a fi deviat către Minneapolis. A aterizat la puțin peste două ore după începerea zborului de nouă ore, în jurul orei 19:45, ora locală.
Personalul medical a întâmpinat aeronava Airbus A330-900 pentru a „evalua starea pasagerilor și a echipajului” după sosirea acesteia la Minneapolis, 25 de pasageri fiind transportați la spitalele locale pentru îngrijiri.
Într-o declarație, Delta a afirmat că va „colabora cu pasagerii pentru a le satisface nevoile imediate”.
În Statele Unite, au existat 207 de cazuri de răni grave cauzate de turbulențe – în care o persoană a fost internată în spital pentru mai mult de 48 de ore – din 2009 până în prezent, potrivit cifrelor oficiale ale Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor.
Estimările arată că există aproximativ 5.000 de incidente de turbulențe severe sau mai grave în fiecare an, dintr-un total de peste 35 de milioane de zboruri care decolează în prezent la nivel global, citează digi24.ro.
Video:
Severe Turbulence Forces International Delta Flight to Divert to MSP; 25 Injured
Read More: https://t.co/zfzzUs2D0E pic.twitter.com/at1nIxWSZF
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 














