REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Atletism: Alexia Dospin, medaliată cu aur în proba de triplusalt la Europenele Under-23

Atletism: Alexia Dospin, medaliată cu aur în proba de triplusalt la Europenele Under-23

A.F. 19 iulie 2025 | 00:00 457

Sportiva română Alexia Ioana Dospin a cucerit medalia de aur în proba de triplusalt, vineri, la Campionatele Europene de atletism Under-23 de la Bergen (Norvegia), cu 14,05 metri.

Atletism: Alexia Dospin, medaliata cu aur in proba de triplusalt la Europenele Under-23Alexia Ioana Dospin

Medalia de argint a revenit franțuzoaicei Clemence Rougier, cu 13,93 metri, iar bronzul a fost cucerit de sârboaica Aleksandrija Mitrovic, cu 13,84 metri.

Dospin reușise a șasea performanță din calificări, 13,47 metri.

''Alexia Dospin este campioană europeană la triplusalt cu o performanță care întrece toate așteptările: 14,05 m, al treilea record personal în decurs de nici o săptămână. Dacă la Balcaniada de la Craiova de duminica trecută a reușit un PB de 13,82 m, la Bergen, în finala probei de triplusalt a Campionatelor Europene U23, și-a îmbunătățit cea mai bună performanță cu o săritură de 13,89 m, iar cu cea de 14,05 m a pus practic punct final întrecerii. Așadar medalie de de aur pentru atleta noastră, antrenată de Carmen Botea, nu de mult introdusă în Centrul Național Olimpic pentru Pregătirea Tineretului, program finanțat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român'', a precizat Federația Română de Atletism pe Facebook.

Tot vineri, Mădălina-Elena Sîrbu s-a clasat pe locul al zecelea la 10.000 m (34:10.62).

În proba masculină de 200 metri, Remus Andrei Niculiță a avut al 20-lea timp din serii (21.48), în timp ce la feminin Maria Valeria Bisericescu a fost a 23-a (24.39), iar Ioana-Adnana Vrînceanu a fost a 26-a (24.63).

La 3.000 m obstacole, Maria Mihaela Blaga a fost înregistrată cu al 26-lea timp din calificări (10:56.43).

La săritura în înălțime, David Bejinaru a fost al 23-lea în calificări (2,05 metri).

România participă cu o delegație de 22 de sportivi, 10 masculin și 12 la feminin, la a 15-a ediție a Campionatelor Europene de atletism Under-23, la Bergen, în Norvegia, între 17 și 20 iulie.

Obiectivul stabilit de Federația Română de Atletism este câștigarea unei medalii și trei clasări pe locurile 4-8, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere