REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Atletism: Americanul Sam Kendricks ratează Campionatele Mondiale de la Eugene

Atletism: Americanul Sam Kendricks ratează Campionatele Mondiale de la Eugene

Replica API 8 iulie 2022 | 00:00 855

Atletul american Sam Kendricks, dublu campion mondial la săritura cu prăjina, nu îşi va apăra titlul luna viitoare la Eugene (Oregon), fiind incomplet recuperat după o intervenţie chirurgicală, a anunţat agentul său, citat de Reuters.

Atletism: Americanul Sam Kendricks ratează Campionatele Mondiale de la Eugene

Kendricks, în vârstă de 29 de ani, nu a mai participat la nicio competiţie din luna aprilie, iar pe 2 mai a fost supus unei operaţii la genunchi.

Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio (2016), Sam Kendricks nu a putut participa la Olimpiada de la Tokyo, din vara anului trecut, după ce a fost testat pozitiv la Covid-19, citează Agerpres.

La Campionatele Mondiale de la Londra, din 2017, sportivul american s-a impus cu o săritură de 5,95 m, iar apoi a reuşit să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Mondialele din 2019, desfăşurate la Doha, cu 5,97 m.

Tot miercuri s-a anunţat că germanul Johannes Vetter, campionul mondial din 2017 la aruncarea suliţei, va rata Mondialele de la Eugene, care vor debuta pe 15 iulie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere