REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Atletism: Thomas Bach, ''şocat şi profund întristat'' după moartea maratonistei ugandeze Rebecca Cheptegei

Atletism: Thomas Bach, ''şocat şi profund întristat'' după moartea maratonistei ugandeze Rebecca Cheptegei

A.F. 7 septembrie 2024 | 00:00 561

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a declarat ''şocat şi profund întristat" de moartea maratonistei ugandeze Rebecca Cheptegei, scrie DPA.

Atletism: Thomas Bach, ''socat si profund intristat'' dupa moartea maratonistei ugandeze Rebecca CheptegeiRebecca Cheptegei

"Suntem şocaţi şi profund întristaţi să aflăm de moartea maratonistei Rebecca Cheptegei, după atacul care s-a comis împotriva sa. Participarea ei la proba feminină de maraton de la JO 2024 de la Paris a fost o sursă de inspiraţie, de mândrie şi bucurie pentru noi toţi. Inimile şi gândurile noastre se îndreaptă acum către familia sa, în special către copiii şi prietenii ei, dar şi către întreaga mişcare sportivă din Uganda", a spus Bach.

Aşa cum se ştie, atleta ugandeză Rebecca Cheptegei, care a participat la maratonul feminin de la ultimele Jocuri Olimpice, desfăşurate la Paris, a murit în spitalul din Kenya în care a fost internată după ce a suferit un atac al iubitului ei, care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, a informat joi EFE citând oficiali ai spitalului respectiv.

"Din păcate, am pierdut-o după ce toate organele i-au cedat în cursul nopţii trecute'', a declarat dr. Owen Menach, director interimar al Spitalului Universitar Moi din Eldoret, vestul Kenyei, citat de presa locală.

Federaţia de atletism din Uganda (UAF) a confirmat la rândul ei decesul sportivei în vârstă de 33 de ani.

"Suntem profund întristaţi să anunţăm decesul sportivei noastre, Rebecca Cheptegei, în această dimineaţă, care a fost în mod tragic victimă a violenţei domestice. Ca federaţie, condamnăm astfel de acte şi cerem dreptate. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace", a precizat UAF într-un comunicat.

Tragedia s-a petrecut duminica trecută în districtul kenyan Trans Nzoia (vest), de unde sportiva a fost transportată de urgenţă la spitalul din Eldoret cu arsuri pe 80% din corp.

Presupusul atacator, Dickson Ndiema Marangach, a suferit şi el arsuri grave pe 30% din corp şi este internat la acelaşi spital.

Duminică, Marangach s-a strecurat în casa lui Cheptegei cu un bidon de cinci litri plin cu benzină, potrivit poliţiei.

Atleta plecase la biserică cu copiii ei şi, când s-a întors, bărbatul a aruncat combustibil pe ea şi i-a dat foc.

Părinţii sportivei, Joseph Cheptegei şi Agnes Ndiema, au indicat că fiica lor, rezidentă în Uganda, a cumpărat teren în districtul kenyan şi şi-a construit o casă în care locuia pe durata antrenamentelor sale.

Guvernul kenyan anunţase miercuri că intenţionează să o transfere pe sportivă la Nairobi pentru a primi tratament medical de specialitate, având în vedere starea ei critică.

Rebecca Cheptegei, care a concurat în curse din 2010, a participat la maratonul feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a terminat pe locul 44, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere