REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
12.4° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

Atletism: Vicecampionul olimpic Nijel Amos îşi vinde medalia câştigată la JO 2012

Atletism: Vicecampionul olimpic Nijel Amos îşi vinde medalia câştigată la JO 2012

A.F. 12 mai 2023 | 00:00 360

Atletul botswanez Nijel Amos a anunţat că a decis să îşi vândă medalia de argint câştigată la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, în proba de 800 m, pentru a-şi ajuta familia după ce a fost suspendat pe o perioadă de trei ani pentru dopaj, transmite Reuters.

Atletism: Vicecampionul olimpic Nijel Amos isi vinde medalia castigata la JO 2012Nijel Amos

Amos, care a câştigat prima medalie olimpică din istoria Botswanei, a fost suspendat în data de 3 mai de Unitatea pentru Integritatea Atletismului (AIU), după ce un test antidoping efectuat în afara competiţiei a depistat un metabolit interzis în proba de urină. Suspendarea a fost redusă de la patru ani, după ce Amos a semnat un document prin care recunoaşte că s-a dopat, la îndemnul echipei sale legale.

''Având în vedere circumstanţele cazului, echipa de consilieri juridici şi cu mine am decis să adoptăm această direcţie pentru a primi o sancţiune redusă'', a precizat atletul african.

Substanţa interzisă depistată în corpul sportivului de 29 de ani (GW1516) modifică felul în care corpul metabolizează grăsimea, iar Agenţia Mondială Antidoping a indicat că reprezintă un risc pentru sănătatea sportivilor, citează Agerpres.

''În acest moment, singura mea investiţie sau pensie este faimoasa medalie olimpică de argint din 2012'', a declarat Amos în Botswana.

''Mă aflu în contact cu diferite părţi interesate, inclusiv consilieri financiari, despre cum mă poate medalia susţine pe mine şi familia mea. M-am întâlnit cu o echipă care vrea să o cumpere la valoarea de 339.750 de dolari, dar cum în curând va apărea documentarul meu pe Netflix, valoarea ar putea ajunge să se dubleze'', a spus Amos.

A doua medalie olimpică a Botswanei a venit la JO de la Tokyo, în 2021, tot la atletism, ştafeta masculină de 4x400 m câştigând bronzul.

Amos a precizat că intenţionează să revină pe piste după ce îşi va ispăşi suspendarea, în iulie 2025.

''Nu intenţionez să mă retrag. Încă sunt în formă şi sper că voi renaşte la Campionatele Mondiale din 2025'', a spus atletul african.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515