REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
13.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Attila: Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani

Attila: Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani

A.F. 14 octombrie 2022 | 00:00 630

Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Cseke Attila

"Ministerul Dezvoltării are în vedere asigurarea finalizării obiectivelor de investiţii care servesc comunităţile locale, finanţate din bani publici", a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă, scrie Agerpres.

În vederea finalizării obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării a informat beneficiarii asupra posibilităţii de prelungire a perioadei de valabilitate a contractelor cu până la doi ani. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiţii, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situaţia în care, pentru obiectivele de investiţii care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Solicitările de prelungire a contractului de finanţare pot fi transmise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la 31 decembrie 2022. În lipsa solicitării, valabilitatea contractelor de finanţare nu se poate prelungi, iar prelungirea nu va fi acordată pentru acele obiective pentru care nu au fost solicitate decontări, a precizat ministrul, adăugând că mai puţin de 10% din investiţiile finanţate prin PNDL I, mai exact 59 de obiective dintre cele 661, se află în această situaţie.

Ministrul Cseke Attila recomandă beneficiarilor să transmită aceste solicitări până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel încât, până la finalul acestui an, solicitările să poată fi analizate, să fie emis ordinul de ministru şi să fie încheiat actul adiţional de prelungire a contractului de finanţare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108