Au fost aprobate criteriile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire la Mangalia
Au fost aprobate criteriile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire la Mangalia
Gratuităţi la transportul în comun
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGratuităţi la transportul în comun

În şedinţa de Consiliu Local Mangalia de vineri, la iniţiativa primarului Cristian Radu, au fost aprobate criteriile de acordare a gratuităţilor la transportul în comun, de acordare a ajutoarelor pentru încălzire şi pentru repartiţia de locuinţe sociale. Astfel, cei cu venituri până în 750 lei pe familie vor primi câte 2 tone de lemne de foc pe sezon, cei cu veniturile între 750 şi 1.000 lei, câte 1,5 tone, iar cei cu venituri între 1.000 şi 1.600 lei câte o tonă. Nu s-a ajuns la nici o concluzie cu privire la ajutorarea celor care se încălzesc cu altecav în afară de lemne, indeciziile de acest gen caracterizând, de altfel, şedinţa de vineri, de la un capăt la altul, mai toate proiectele fiind fie amânate, fie completate, fie modificate. În privinţa locuinţelor sociale, s-a decis eliminarea oricăror limite de vârstă, astfel încât pot solicita locuinţe persoanele care au minim 18 ani. Mai mult, s-a scos şi plafonul maxim de vârstă, primarul Radu considerându-l anormal: "Există persoane care au depus cereri acum 10 ani şi au depăşit între timp vârsta maximă, înseamnă că la 40 de ani nu mai are nevoie de locuinţă? Locuinţa nu este un lux, ci o necesitate".
Cristian ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









