Au fost prelungite mandatele membrilor Consiliului de Administrație al Portului Constanța
Au fost prelungite mandatele membrilor Consiliului de Administrație al Portului Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMandatele membrilor Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA au fost prelungite în cadrul primei ședinte a anului 2024 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, ședință ce a avut loc în cursul zilei de joi, 4 ianuarie a.c.. Este vorba despre mandatele deținute de Dan Alexandru Catană, fiul fostului șef al IPJ Constanța Dumitru Catană, Dede Suryan Omar, fiul consilierului local PSD Dede Perodin, dar și Elena Vlad, fostul trezorier al PSD Constanța.
În cadrul ședinței de joi, 4 ianuarie a.c., prima ședință din noul an, mandatele a 3 membri ai Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA au fost prelungite. Este vorba despre mandatul lui Dan Alexandru Catană, care a fost prelungit până la 6 iunie a.c., al lui Dede Suryan Omar și al Elenei Vlad, mandate prelungite până la data de 14 iunie a.c..
hotărârea privind prelungirea mandatelor
Catană a ajuns în conducerea Portului Constanța la începutul lui 2022
Dan Alexandru Catană a ajuns în conducerea Portului Constanța pe 22 ianuarie 2022, odată cu schimbarea Guvernului și preluarea, de către PSD, a Ministerului Transporturilor. Alexandru Catană locuiește în București și este căsătorit cu un medic dentist. Potrivit declarației de avere, cuplul a strâns la nuntă 47.000 de euro. În afară de asta, Catană Jr. se mai laudă cu un apartament în capitală.
Dede Suryan Omar este cel mai tânăr membru
Cel mai tânăr membru din Consiliul de Administrație al Portului Constanța este Dede Suryan Omar, fiul consilierului local PSD Dede Perodin. Acesta a fost numit administrator provizoriu în Consiliul de Administrație pe 11 februarie 2022. La o scurtă analiză a CV-ului lui Dede Junior, aflăm că 2016-2018 a fost cadet mecanic, în prezent fiind ofițer mecanic. Conform declarației de avere, fiul consilierului are o casă de locuit, achiziționată în anul 2020, iar pe lângă indemnizația încasată de la CN APM, acesta a încasat salariu și de la Șantierul Naval Constanța.
Elena Vlad, fostul trezorier al PSD Constanța
Elena Vlad i-a luat locul, începând cu 4 aprilie, lui George Naceades, juristul care a avut, în trecut, probleme cu APIA, instituție care a constatat nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene. Elena Vlad a fost și președintele CA de la Tarom, dar și în CA al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, cât și la Confort Urban.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.1° Constanța 









.jpg_t.jpg)




