REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Au fost prinşi autorii jafului de la Banca Sanpaolo: doi tineri de 24 de ani

Au fost prinşi autorii jafului de la Banca Sanpaolo: doi tineri de 24 de ani

Replica API 26 aprilie 2012 | 00:00 98

După mai bine de o lună,

După mai bine de o lună,

Poliţiştii constănţeni au descins, ieri, în locuinţele principalilor suspecţi în cazul jafului armat de la Banca Intesa Sanpaolo din Constanţa. Oamenii legii au reuşit să-i reţină pe aceştia, la o lună şi puţin de la comiterea faptei. Poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale au avut, de ceva timp, un cerc de suspecţi, care s-a strâns tot mai mult, în timpul cercetărilor, în jurul celor doi suspecţi, identificaţi ca fiind Radu Gabriel şi Ionuţ Costea, ambii în vârstă de 24 de ani, şi ambii din Constanţa.

Aceştia au fost încătuşaţi şi duşi la audieri, urmând ca faţă de ei să fie luată o măsură preventivă, cel mai probabil vor fi reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi propuşi pentru arestare. Reamintim că pe 9 martie, doi indivizi cu fulare pe faţă au intrat în incinta băncii şi au ameninţat-o pe casieriţă cu un pistol, plecând din incinta băncii tot la fel de repede pe cât au intrat, însă cu 20.000 de lei. Chiar dacă, imediat, operatorul a călcat pedala de panică şi la faţa locului au sosit echipaje ale unei firme de pază şi poliţişti, cei doi indivizi au fugit, făcându-se nevăzuţi. Greşeala lor a fost că au lăsat ceva indicii în urmă.

Iată ce zice IPJ Constanţa

"Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul IPJ Constanţa, continuând cercetările în cazul tâlhăriei comise de către două persoane necunoscute, la data de 09.03.2012 în sediul unei bănci de pe strada Dezrobirii, din municipiul Constanţa, în urma a patru percheziţii domiciliare efectuate astăzi (ieri-n.r.), au reuşit identificarea şi depistarea celor doi suspecţi, aceştia fiind conduşi la sediul IPJ Constanţa în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale faţă de aceştia. Vă reamintim că la data de 09.03.2012, ora 17.00 două persoane cu feţele acoperite au pătruns în sediul băncii şi sub ameninţarea unui pistol au determinat-o pe casieră să deschidă un sertar cu bani, din care au sustras suma de aproximativ 20.000 lei, după care au reuşit să fugă".

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272