Au început lucrările la faleza Cazinoului
Au început lucrările la faleza Cazinoului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestZona va avea o cu totul altă faţă
Zona va avea o cu totul altă faţă
La trei săptămâni după conferinţa de presă susţinută de conducerea municipalităţii Constanţa pentru prezentarea lucrărilor aferente proiectului "Restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării - Cazinou - Port Tomis", muncitorii şi-au început prima zi de muncă la faleza Cazinoului. "Lucrările ce au loc în acest moment sunt de consolidare a falezei. După ce vom termina aceste lucrări de consolidare, vom instala foişoare, iar întreaga faţă a falezei va fi de nerecunoscut. Acest proiect se va finaliza în doi ani. Lucrările au loc între faleza Cazinoului până în Portul Tomis", a declarat, pentru "Replica", un muncitor angrenat în execuţia proiectului. Faptul că lucrările au început conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Constanţa generează speranţa că nu vor exista întârzieri. Constănţenii par să fie destul de optimişti în legătură cu lucrările ce au loc în acest moment: "Nu prea mă pricep eu, însă sper că, în urma lucrărilor, faţa falezei se va schimba. Este o iniţiativă bună, iar eu sper că mă voi plimba pe noua faleză până la anul. Am văzut proiectul şi am rămas cu o impresie foarte bună", a declarat pentru "Replica", Maria Mirica.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News