REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Au spart apartamente pe bandă rulantă şi au furat tot ce le-a picat în mână

Au spart apartamente pe bandă rulantă şi au furat tot ce le-a picat în mână

Replica API 15 iunie 2012 | 00:00 156

Cum au speriat judeţul:

Cum au speriat judeţul:

Patru bărbaţi din Constanţa, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe, au fost arestaţi preventiv în urma a patru percheziţii domiciliare efectuate de către poliţiştii din Năvodari. La sfârşitul lunii mai, lucrătorii Formaţiunii Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Năvodari, sprijiniţi de colegi din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Ovidiu, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi doi lucrători din cadrul IPJ Călăraşi, au efectuat patru percheziţii domiciliare, trei în municipiul Constanţa şi una în oraşul Ovidiu, în urma cărora au fost identificate mai multe bunuri, cum ar fi telefoane mobile, plasme-tv, electrocasnice, bijuterii, a căror provenienţă cei în cauză nu au putut-o justifica. Din investigaţiile efectuate poliţiştii au stabilit că bunurile respective provin din comiterea a trei furturi din locuinţe situate pe raza oraşului Năvodari, fapte comise la data de 4 mai şi pe 18 mai. La domiciliile respective au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Năvodari în vederea continuării cercetărilor S. Asan, de 21 ani, zis "Piticul", V. Levent, de 28 ani, zis "Levi" şi V. Erol, de 34 ani. S-a mai stabilit că aceştia aveau ca mod de operare forţarea geamurilor sau uşilor din PVC. Aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă de judecători. Extinzând cercetările poliţiştii au stabilit că la comiterea faptelor a mai participat şi şi R. Iaşar, de 31 ani, care a fost de asemenea arestat preventiv. Totodată, în sarcina lor s-a reţinut şi comiterea furtului din locuinţa unui bărbat de 71 ani, din Navodari, comis pe data de 27 noiembrie 2011, căruia i-au sustras diverse bunuri din locuinţă, dar şi cheile unui aututurism de lux, cu care au părăsit locul faptei. În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii au identificat şi recuperat autoturismul sustras, miercuri, pe care l-au restituit părţii vătămate, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272