REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Audi ar putea construi o uzină pentru vehicule electrice în SUA graţie programului IRA

Audi ar putea construi o uzină pentru vehicule electrice în SUA graţie programului IRA

Valentina CAMARA 25 februarie 2023 | 00:00 298

Constructorul auto german Audi analizează posibilitatea construirii unei uzine pentru vehicule electrice în SUA, în ideea de a profita de subvenţiile oferite în cadrul programului american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA), a declarat directorul general de la Audi, Markus Duesmann pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Audi ar putea construi o uzina pentru vehicule electrice in SUA gratie programului IRA

"Nu avem o uzină în SUA, încă. În contextul programului american Inflation Reduction, construirea unei uzine pentru vehicule electrice a devenit foarte atractivă", a spus Markus Duesmann într-un intreviu pentru publicaţia germană, adăugând că este deschis la ideea ca Audi să-şi construiască propria sa uzină sau una împreună cu grupul mamă Volkswagen Group.

"În viitor, este posibil ca şi Volkswagen Group să construiască în America mai multe automobile destinate acelei pieţe", a spus Markus Duesmann.

Inflation Reduction Act (IRA) este un pachet de 430 de miliarde de dolari care prevede distribuirea de subvenţii pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare, care îi îngrijorează pe europeni preocupaţi de riscul ca industriile viitorului să se mute în SUA graţie stimulentelor financiare.

La începutul acestei luni, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, în ideea de a sprijini tranziţia verde a companiilor industriale europene, pe fondul subvenţiilor americane şi chineze, fără acordarea de noi finanţări de la UE în perioada imediat următoare, potrivit știripesurse.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere