REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Audi şi Porsche au decis să intre în Formula 1, anunţă directorul general de la Volkswagen

Audi şi Porsche au decis să intre în Formula 1, anunţă directorul general de la Volkswagen

Replica API 4 mai 2022 | 00:00 394

Constructorii de automobile premium Audi şi Porsche, ambele mărci din portofoliul grupului Volkswagen, au decis să îşi facă intrarea în cursele de Formula 1, a declarat luni directorul general de la Volkswagen, Herbert Diess, transmite Reuters.

În presă există de mai multe luni speculaţii că Audi şi Porsche ar putea să încheie parteneriate cu echipe care activează deja în Formula 1, aceasta fiind cea mai probabilă modalitate pentru a intra în cea mai prestigioasă clasă a curselor de automobile, citează Agerpres.

Herbert Diess a spus luni că în cazul Porsche, pregătirile pentru intrarea în Formula 1 sunt puţin mai avansate.

Până acum, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.

În luna martie, o sursă citată de Reuters a dezvăluit că Audi ar putea oferi aproximativ 500 de milioane de euro pentru echipa de Formula 1 McLaren în timp ce Porsche ar urma să înfiinţeze un parteneriat pe termen lung cu echipa de Formula 1 Red Bull.

Decizia de a se alătura Formula 1 vine într-un moment în care Volkswagen se pregăteşte pentru o posibilă listare a diviziei Porsche AG în ultimul trimestru al acestui an, însă sursele citate de Reuters susţin că intrarea în cursele de Formula 1 ar urma să se întâmple abia peste câţiva ani.

La rândul său, Audi poartă de mult timp discuţii cu Formula 1. Directorul general de la Audi, Markus Duesmann, a recunoscut acest lucru în repetate rânduri. Duesmann a fost implicat în trecut în Formula 1 şi la rândul său a fost director de dezvoltare la BMW.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212