Audi şi tunerul ABT, o nouă echipă în Formula E
Audi şi tunerul ABT, o nouă echipă în Formula E
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTunerul german ABT Sportsline, specializat în modificarea modelelor Audi, a anunţat că va participa la noua competiţie mondială Formula E sub numele Audi Sport ABT Formula E Team. Detalii în continuare. Casa germană de tuning ABT Sportsline, care e cunoscută în lumea întreagă pentru modificările aduse modelelor de serie Audi, se va afla în spatele singurei echipe germane din noua competiţie auto Formula E. Cei doi piloţi ai echipei Audi Sport ABT sunt Lucas di Grassi, care a pilotat în trecut în Formula 1, şi Daniel Abt, fiul de 21 de ani al fondatorului companiei germane ABT Sportsline. Tunerul german nu e chiar novice în motorsport, având în palmares numeroase titluri în DTM şi în diferite campionate de anduranţă. Alături de ABT, în Formula E vor participa alte nouă echipe, printre care şi Venturi Grand Prix, care e susţinută de actorul Leonardo DiCaprio. Primul sezon al noii competiţii care pune pe circuit 20 de monoposturi 100% electrice va porni la drum în septembrie 2013, odată cu prima rundă din Beijing, China. În total, zece curse urbane vor face parte din calendarul competiţional al primului sezon, printre care Miami, Londra, Rio De Janeiro şi Buenos Aires. Monopostul echipei Audi Sport ABT va fi dezvăluit la Salonul Auto Geneva 2014.
Sursa: promotor
Sursa foto: ABT
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News