rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Audieri privind CAPTURA de COCAINĂ de peste 600 de milioane de dolari. Mascații au păzit Palatul de Justiție

Desfășurare impresionată de forțe, vineri, încă de la primele ore ale dimineții, la Palatul de Justiție din Constanța. Mai multe dube cu mascați, din cadrul Structurilor Asociate pentru Măsuri de Securitate Speciale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor au sosit la instanță, mascații fiind plasați atât în clădirea Tribunalului Constanța, dar și în exterior. Desfășurarea de forțe a fost realizată deoarece, vineri, la instanță sunt audiați mai mulți martori dintr-un dosar privind o captură record, de peste 2,5 tone de cocaină, estimată la peste 600 de milioane de dolari. Reamintim că drogurile au fost confiscate, anul trecut, dintr-un depozit din Eforie Sud. Vineri au fost audiați o parte dintre martorii din dosar, care au identități secrete, având în vedere implicațiile pe care le are captura realizată de polițiștii și procurorii DIICOT.

La data respectivă, procurorii DIICOT susțineau: „în perioada aprilie - iunie 2016, inculpatul Mimoun Kaabouni împreună cu inculpații Narvaez Ramon Diego, cetățean columbian, și cu Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas și Miceika Tadas, cetățeni lituanieni, au inițiat și au constituit un grup infracțional organizat, pe care ulterior l-au și sprijinit prin acțiuni distincte, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc (efectuarea de transporturi de mari cantități de cocaină din Columbia în Europa de Vest, cu tranzitarea teritoriului României) și trafic intern de droguri de mare risc (extragerea, deținerea și manevrarea drogurilor respective, pe teritoriul României, în vederea transportării ulterioare a acestora în țări din Europa de Vest).

Astfel, în perioada aprilie - iunie a anului 2016, împreună cu inculpații anterior menționați, au introdus în România, prin Portul Constanța, fără drept, cantitatea de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină, prin disimularea acestor droguri în spații special amenajate ale unor containere (introduse în România prin utilizarea, ca paravan, a unor operațiuni de import - export de aproximativ 320 de tone de banane din Columbia în România).

Tot astfel, în perioada 21.06.2016 - 29.06.2016, activitatea infracțională a inculpatului Mimoun Kaabouni a continuat, în sensul că, împreună cu inculpații Narvaez Ramon Diego, Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas și Miceika Tadas, a încercat să scoată din România, fără drept, cantitatea totală de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia, droguri ce urmau a fi direcționate către Europa de Vest“, conform DIICOT.

Pentru extragerea drogurilor, inculpații au închiriat un depozit pe raza localității Eforie Sud, desfășurând aceste activități la data de 27/06.2016 și la data de 29.06.2016, orele 20.00, moment în care procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri din cadrul DCCO, au descins la acest imobil, procedându-se astfel la constatarea în flagrant a infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc“.

În paralel, în data de 29.06.2016, inculpatul Mimoun Kaabounim, zis «Rocky», a fost reținut de către autoritățile spaniole în timp ce încerca să părăsească teritoriul Spaniei, pe aeroportul din Malaga, în vederea soluționării propunerii de arestare preventivă formulate de către procurorii DIICOT. Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro“, au conchis procurorii.

F.B.

sâmbătă, 21 octombrie 20171855
Comentarii

23Krixxus(21 oct 06:06)
Marfa asta merge la magazinul de confiscate?? Cerere exista, parol.
mai mult...Replica
24 oct 00:00ReplicaUn infractor care a crezut că SFIDEAZĂ legea, SĂLTAT de pe o schelă, din Mamaia Sat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, care era trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, sub contol judiciar,...100

24 oct 00:00ReplicaRuinele oraşului Constanţa, în vizorul consilierilor locali: proprietarii a 7 clădiri riscă supraimpozitarea!90
23 oct 15:30ReplicaVREME REA în TOATĂ ȚARA! LA CONSTANȚA COD GALBEN3905
23 oct 19:18ReplicaCASCADORIE: a pus la pământ un indicator rutier și a MUȘCAT din peretele unui imobil!

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, marți, 23 octombrie, în jurul orei 09.45, fiind parcat cu autoturismul pe...2460

23 oct 12:37ReplicaPrins în FLAGRANT la Constanța! Un bărbat care vindea droguri, arestat la propunerea DIICOT4494
23 oct 10:22ReplicaAccident rutier la ieșire din Medgidia. Un OCTOGENAR a ieșit pe câmp cu mașina5945
23 oct 09:42ReplicaPRĂPĂD LA STAȚIA DE TAXARE FETEȘTI: CABINĂ SMULSĂ DE UN VEHICUL CU GABARIT DEPĂȘIT!

Un teribil accident rutier a avut loc în dimineața de marți, 23 octombrie, la stația de taxare de la Fetești. Este...19084

23 oct 00:00ReplicaAUCHAN are de plătit MII DE EURO clienţilor care s-au intoxicat în 2015 la autoservirea magazinului4850
23 oct 00:17ReplicaFEMEI AGRESATE PE STRADĂ! INFRACTORUL DOAR CE IEŞISE DIN ÎNCHISOARE!1905
23 oct 00:00ReplicaDigurile NIMĂNUI: ‘Dacă tot nu au proprietari, ne deschidem un laborator de amfetamine?’

Se investeşte masiv în reabilitarea litoralului: stoparea eroziunii costiere a înghiţit deja 170.450.084 euro,...3063

23 oct 00:00ReplicaBani de la Consiliu Judeţean Constanţa pentru a aduce acasă o femeie care a murit în Italia1754
23 oct 00:00ReplicaFostul director general al Portului Constanţa, Decebal Şerban, în instanţă: trage cu dinţii să fie repus pe o funcţie de conducere în companie1560
Vremea
8° - 8.1° marţi, 23 octombrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 6.35 m/s din SV
Presiune: 1024.61 milibari

Loto
6/4921018254547
5/406826313311
joker471926319
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 oct 00:00Sport62 de minute de magie! Balaci, Dobrin și Hagi au fost concomitent pe teren în două etape de Divizia A

Gazeta Sporturilor a descoperit cele 2 etape, 62 de minute în total, în care Ilie Balaci, Nicolae Dobrin și Gheorghe...14

24 oct 00:00SportCe legătură este între Gigi Becali, Mirel Rădoi și Simona Halep? ”Orice se întâmplă bine în România e datorită lui!”

Gigi Becali s-a lăudat public şi a anunţat marea împăcare cu Mirel Rădoi după calificarea României U21 la...15

24 oct 00:00SportGest suprem făcut de vedeta Craiovei în memoria lui Ilie Balaci

Alexandru Mitriță, 23 de ani, a făcut un gest superb în memoria lui Ilie Balaci, decedat duminică, la 62 de ani,...16

24 oct 00:00SportMii de oameni au participat la înmormântarea lui Ilie Balaci: ”Te vom iubi mereu!”

Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare, mii de români conducându-l pe ultimul drum. Mama lui Balaci a...14

Local
23 oct 00:27LocalFregata „Regele Ferdinand” se întoarce acasă după o operațiune NATO

Fregata „Regele Ferdinand” a încheiat cu succes participarea la Operația NATO „Sea Guardian” și se va...462

23 oct 00:16LocalDealerii care vindeau DROGURI în zona CLUBURILOR, băgați după gratii!

Nouă bărbați, bănuiți că ar fi adus droguri din străinătate și apoi le-ar fi vândut în zona cluburilor și...1005

23 oct 00:06LocalÎncepe FURNIZAREA CĂLDURII LA MANGALIA

Goldterm Mangalia începe furnizarea agentului termic, în sistemul centralizat de termoficare, din ziua de miercuri, 24...875

23 oct 00:10LocalFOTO. Adăpost improvizat, DĂRÂMAT de oamenii legii: 'oaspeţii', trimişi în satul lor!

Pe raza municipiului Constanţa îşi fac cuib mai multe persoane, prin locuri ascunse sau mai puţin ascunse. O parte...898

23 oct 00:09LocalBărbat din Cobadin arestat pentru furt în valoare de 7.000 de lei!

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției 2 au...2738

23 oct 00:08LocalFără permis, depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Negru Vodă, la da de 21 octombrie a.c., au depistat un tânăr, în...482

23 oct 23:50LocalMărfuri contrafăcute în valoare de peste 70.000 euro, reținute de inspectorii vamali

În data de 18 octombrie 2018, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa Sud, urmare a...315

23 oct 23:59LocalFurturi din magazine, cercetate de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Secției 5, la data de 21 octombrie a.c., au identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani,...382

23 oct 23:58LocalScandalagiu din Cumpăna, condamnat la închisoare!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cumpăna, la data de 21 octombrie a.c., au depistat un bărbat, în...1206

23 oct 23:51LocalAu început lucrările de asfaltare pe un drum județean

În cursul zilei de 21 octombrie a.c., Regia Autonomă Județeană de drumuri și poduri (RAJDP) Constanța, unitatea...1115

Politică
23 oct 00:18PoliticăKlaus Iohannis comentează ridicarea în gradul de general a lui Cătălin Paraschiv

Administrația Prezidențială spune, pentru MEDIAFAX, că MAI a transmis către Klaus Iohannis propunerea de acordare...581

23 oct 00:17PoliticăSenatul a votat: Se desecretizează hotărârea CSAT care a stat la baza protocoalelor SRI-PÎCCJ

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege, inițiat de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu...289

23 oct 00:16PoliticăMarea Unire, celebrată și la Constanţa: simpozion și expoziție de ii și obiecte artizanale

Anul 2018 stă sub semnul Centenarului Marii Uniri, o sărbătoare a întregii Românii care aduce faţă în faţă...361

23 oct 00:15PoliticăOsman Fedbi, confirmat președinte al Uniunii Democrate Turce din România

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat sâmbătă, 20 octombrie, Conferința Națională în cadrul căreia...1030

23 oct 00:15PoliticăConsiliul Județean închiriază, prin LICITAȚIE, birouri în Centrul de Excelență în Turism „Tomis”

Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie publică deschisă cu strigare, în vederea închirierii...527

23 oct 00:14PoliticăSe plantează intens în Constanţa! Iată zonele vizate!

A început acţiunea care vizează plantarea de copaci în municipiu! Sunt plantați 100 plopi chinezești (Populus...547

23 oct 00:11PoliticăKlaus Iohannis a convocat partidele la consultări, pe tema legilor justiției

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări, miercuri, de la ora 15,00, pe tema...243

23 oct 00:09PoliticăAu început lucrările de punere în siguranţă a Cazinoului din Constanţa!

S-a decis soarta Cazinoului din Constanța! De astăzi, 22 octombrie, se lucrează intens pentru punerea în siguranţă...1615

23 oct 00:07PoliticăSalariul minim brut creşte de la 1 noiembrie, în funcţie de studii sau vechime

Guvernanţii ne fac o surpriză. Salariile se vor majora de la 1 noiembrie şi nu de la 1 ianuarie, cum era programat....1585

23 oct 23:56PoliticăFiica și ginerele lui Gabriel Oprea, acuzați OFICIAL de plagiat de către Academia SRI

Ana Maria Tudor, fiica fostului vicepremier Gabriel Oprea, și Alexandru Marius Tudor, ginerele acestuia sunt acuzați...469

Monden
24 oct 00:00MondenConfesiunea lui Dragoș Pătraru. „Tata a avut o relație foarte strânsă cu alcoolul. Mama era victima predilectă a nervilor lui”

Jurnalistul Dragoș Pătraru a făcut mărturisiri neștiute din viața lui. Acesta a vobit despre problema pe care...11

24 oct 00:00MondenReacția lui Dan Negru, după moartea copilului la Sanador. „Ar fi trebuit să-și ceră iertare că le-a murit în casă”

Celebrul prezentator TV Dan Negru a reacționat, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, marți, 23 octombrie,...14

24 oct 00:00MondenFiul actorului Liam Neeson a renunțat la numele tatălui său. Motivul care l-a determinat să ia această decizie

Unul dintre fii actorului Liam Neeson a decis să renunțe la numele tatălui său. El va purta doar numele mamei sale,...14

24 oct 00:00MondenYouTube: Legislaţia europeană privind drepturile de autor ar putea afecta negativ economia creativă

Propunerea legislativă europeană privind drepturile de autor ar putea afecta negativ economia creativă susţinută de...12

24 oct 00:00MondenA fost anunţat anul în care va porni în călătorie pe mare Titanic II, replica celebrului pachebot scufundat în 1912

O replică modernizată a pachebotului Titanic, care s-a scufundat în 1912, va porni în prima sa călătorie pe mare...9

24 oct 00:00MondenPremiera filmului 'Wonder Woman 1984', amânată pentru iunie 2020

'Wonder Woman 1984', partea a doua a filmului cu supereroi 'Wonder Woman' (2017), va fi lansată pe ecrane la 5 iunie...10

24 oct 00:00MondenFreddie Mercury, celebrat într-un film biografic, ce va fi prezentat în avanpremieră marţi seară la Londra

Lungmetrajul "Bohemian Rhapsody", un film biografic dedicat cântăreţului britanic Freddie Mercury, va fi prezentat cu...12

24 oct 00:00MondenRegizorul american Martin Scorsese, ovaţionat luni seară la Festivalul de Film de la Roma

Numeroşi cinefili, tineri şi vârstnici, s-au reunit în număr mare luni seară în capitala Italiei pentru a asista...13

24 oct 00:00MondenGuillermo del Toro va realiza un remake al filmului de animaţie Pinocchio pentru Netflix

Guillermo del Toro va scrie, va produce şi va regiza pentru platforma Netflix un remake al filmului de animaţie...12

24 oct 00:00MondenGrammy Museum Experience Prudential Center din Newark a inaugurat o expoziţie dedicată lui Whitney Houston

Fanii regretatei cântăreţe Whitney Houston vor putea afla detalii despre viaţa ei, din copilărie şi până la...10

Mapamond
24 oct 00:00MapamondUn grup de senatori americani, în vizită la Chişinău pentru discuţii despre contracararea ameninţărilor hibride în prag de alegeri

Cooperarea cu partenerii externi, în special cu SUA, pentru contracararea ameninţărilor hibride, inclusiv în...12

24 oct 00:00MapamondSky News dă detalii despre ce a mai rămas din cadavrul jurnalistului Jamal Khashoggi: Complet tăiat în bucăți, cu craniul zdrobit

Părţi ale corpului jurnalistului saudit Jamal Khashoggi au fost găsit, declară surse neidentificate pentru postul...11

24 oct 00:00MapamondServiciile secrete germane avertizează asupra unui nou val migrator dinspre Africa

Serviciul Federal de Informaţii german (BND) a avertizat într-un raport confidenţial asupra unui nou val de migranţi...13

24 oct 00:00MapamondTurcia: Principalul partener electoral al lui Erdogan pune capăt alianţei cu acesta

Liderul formaţiunii ultranaţionaliste turce Partidul de Acţiune Naţionalistă (MHP), Devlet Bahceli, principalul...12

24 oct 00:00MapamondŞefa CIA, în Turcia, în plină criză generată de cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Gina Haspel, şefa CIA, a plecat luni în Turcia pe fondul presiunii crescânde exercitate de comunitatea...12

24 oct 00:00MapamondBolton s-a întâlnit cu Lavrov pentru explicaţii privind anunţul SUA de retragere din tratatul INF

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, s-a întâlnit luni la Moscova cu şeful...12

24 oct 00:00MapamondÎn Norvegia au loc cele mai ample manevre ale NATO de la încheierea Războiului Rece

Aproximativ 50.000 de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa joi în Norvegia cele mai...11

24 oct 00:00MapamondComitetul pentru Drepturile Omului al ONU critică Franţa pentru interdicţia purtării vălului islamic integral

Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU a criticat marţi Franţa pentru sancţionarea cu amendă a două femei pentru...12

24 oct 00:00MapamondFranţa: Autorităţile au evacuat o tabără de migranţi de lângă Dunkerque

Autorităţile franceze au început marţi o nouă evacuare a taberei ilegale de migranţi din Grande-Synthe...12

24 oct 00:00MapamondUn dispozitiv explozibil, descoperit în apropierea locuinţei miliardarului Soros din New York

Un dispozitiv explozibil a fost găsit luni într-o cutie poştală în apropierea casei din New York a miliardarului...11

Sănătate
23 oct 00:00SănătateCopiii internaţi în Spitalul Judeţean Constanţa au intrat în atenţia mămicilor constănţene! Iată cum pot dona haine persoanele interesate!

Mămicile din Constanţa s-au mobilizat în mediul online şi doresc să facă mai multe donaţii copiilor aflaţi la...2373

20 oct 20:50SănătateSemnal de alarmă: MOAŞELE, pe cale de DISPARIŢIE?

În îngrijirea gravidelor și supravegherea nașterilor și în țara noastră au început să apară meserii...1597

20 oct 01:18SănătateMurăturile în oțet din comerț pot cauza cancer gastric? Semnal de alarmă tras de Asociația Pro Consumatori

Castraveţi din India, muraţi în România, cu soluţie de dezgheţare a drumurilor şi metabisulfit de potasiu,...765

19 oct 20:54SănătateClădirea unde a funcţionat Secţia de Chirurgie Buco-maxilo-facială va fi preluată de CJC şi reabilitată!

Clădirile din curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța se află, de foarte mulți ani, în paragină. În...2240

19 oct 00:35SănătateUn cabinet medical mobil va ajunge în zonele rurale din Constanţa! Iată ce servicii oferă copiilor!

În următoarele 9 luni, „Zana Merciluta”, primul cabinet stomatologic mobil din România, va ajunge la aproape 600...441

16 oct 00:08SănătateSe va extinde clădirea spitalului Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia are o vechime de aproape 60 de ani și se află într-o continuă dezvoltare, iar în...958

4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...762

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...1085

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...850

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1532