REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Auditorii şi stagiarii din judeţul Constanţa beneficiază de o reprezentanţă CAFR

Auditorii şi stagiarii din judeţul Constanţa beneficiază de o reprezentanţă CAFR

Replica API 4 iulie 2018 | 01:51 495

În data de 29 iunie 2018, la Constanţa, a fost inaugurată cea de a cincea Reprezentanţă regională a Camerei Auditorilor Financiari din România ce va deservi auditorii și stagiarii din județele Constanța, Tulcea și Călărași.

La eveniment au luat parte membrii Consiliului CAFR, ai Comisiei de Auditori Statutari, Ion Dănuţ Jugănaru director general şi Victoriţa Dragomir director economic - Camera de Comerţ, Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Isabela Aragea, vicepreşedinte al Consiliului CECCAR, filiala Constanţa, prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa, Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali din România, foşti preşedinţi ai Camerei, auditori financiari din judeţele aflate în zona noii reprezentanţe.

„Astăzi trăim un eveniment important, deschidem a cincea reprezentanţă a Camerei Auditorilor Financiari din România. Începând de astăzi auditorii financiari din judeţele arondate reprezentanţei, respectiv Constanţa, Tulcea şi Călăraşi vor putea să beneficieze de serviciile în sprijinul lor mult mai uşor şi mai rapid. Noua reprezentanţă va constitui un loc în care membrii şi stagiarii noştri se pot întâlni pentru a discuta despre problemele pe care le întâlnesc în activitatea de zi cu zi, şi, totodată, îşi pot împărtăşi reciproc din experienţa profesională acumulată. Iar acest lucru va contribui la consolidarea unităţii membrilor profesiei noastre, având în vedere şi provocările aduse de Legea 162/2017 privind activitatea de audit, care aduce schimbări importante în desfăşurarea activităţii noastre”, a precizat dr. Ciprian Teodor Mihăilescu, Președintele CAFR în deschidere.

Conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu, Prim Vicepreședinte al CAFR a susținut importanța județului Constanța pentru economia românească. „Auditorii financiari trebuie să fie aproape de mediul de afaceri. Auditorii financiari sunt cei care oferă asigurare, sunt cei care le spun oamenilor de afaceri dacă sunt pe drumul cel bun, dacă afacerea este sustenabilă. Noi suntem cei care stabilim diagnosticul mediului de afaceri, iar pentru sectorul privat investiţiile pot reprezenta un risc şi, aici intervenim noi, auditorii financiari, care să dăm acea asigurare că afacerea în care se va investi poate fi sau nu, sustenabilă”, a precizat prim vicepreşedintele CAFR.

Ion Dănuţ Jugănaru, directorul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a urat succes noii reprezentanţe a CAFR. „ Am convingerea că aici se va desfăşura o activitate intensă. Doresc să evidenţiez buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul activităţii cu reprezentanţi ai profesiei dumneavoastră. Consider că ar fi foarte util să existe o mai strânsă unitate între organismele profesiilor liberale din România, o legătură mai strânsă între acestea şi Camera de Comerţ, care este reprezentantul mediului de business, pentru că dacă lucrăm împreună putem realiza mult mai multe lucruri pozitive”, a declarat acesta.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218